- Astronomii au identificat eritruloză, un zahăr prezent și în zmeură sau produse autobronzante, într-un nor molecular din apropierea centrului galaxiei
- Molecula a fost recunoscută după „amprenta” sa radio, cu ajutorul telescoapelor Yebes și IRAM din Spania
- Studiul, publicat la 13 iulie 2026 în Nature Astronomy, prezintă prima detectare directă a unei monozaharide în mediul interstelar
- Descoperirea nu dovedește existența vieții, dar arată că molecule relevante pentru chimia prebiotică se pot forma înaintea planetelor
- Cercetătorii speră să găsească în spațiu zaharuri și mai complexe, inclusiv riboza care intră în structura ARN-ului
Nu există zmeură plutind prin galaxie și nici vreun cofetar cosmic care să fi scăpat zahărul printre stele. Există însă eritruloză, o moleculă întâlnită pe Pământ în unele fructe roșii și folosită în produse autobronzante.
O echipă internațională condusă de astrofiziciana Izaskun Jiménez-Serra, de la Centro de Astrobiología din Spania, a detectat eritruloza în norul molecular G+0.693-0.027, aflat în apropierea centrului Căii Lactee.
Rezultatele au fost publicate la 13 iulie 2026 în studiul „Detection of a four-carbon sugar in interstellar space” din Nature Astronomy. Autorii descriu eritruloza drept o cetoză chirală cu patru atomi de carbon — pe scurt, o formă de zahăr simplu, dar suficient de complexă pentru a-i interesa direct pe cercetătorii care studiază originea vieții.
Este prima monozaharidă confirmată direct în mediul interstelar, adică în norii foarte subțiri de gaz și praf care ocupă spațiul dintre stele. Zaharuri precum riboza și glucoza mai fuseseră găsite în meteoriți și în mostre prelevate de pe asteroizi, însă nu fuseseră detectate până acum în gazul unui nor interstelar.
Descoperirea completează o imagine tot mai bogată a chimiei cosmice. Aminoacizi, precursori ai membranelor celulare și componente asociate materialului genetic pot apărea în medii care, la prima vedere, par complet ostile vieții.
Radiotelescoapele au citit codul de bare invizibil al eritrulozei
Astronomii nu au fotografiat granule de zahăr și nici nu au trimis o sondă care să „guste” norul. Molecula a fost identificată prin spectroscopie radio, o tehnică ce folosește semnalele emise sau absorbite de molecule.
Fiecare moleculă se rotește și vibrează într-un mod propriu. În timpul acestor mișcări, ea produce semnale la frecvențe precise, formând un fel de cod de bare electromagnetic. Cercetătorii compară apoi semnalele din spațiu cu spectrele măsurate în laborator.
Pentru observații au fost folosite radiotelescopul de 40 de metri al Observatorului Yebes, din Guadalajara, și telescopul de 30 de metri al Institutului de Radioastronomie Milimetrică — IRAM — de la Pico Veleta, în apropiere de Granada.
Echipa a identificat 12 semnale care corespund spectrului eritrulozei măsurat în laborator la Universitatea Țării Bascilor. Într-un nor molecular în care sute de substanțe emit simultan, aceasta este echivalentul găsirii unei voci distincte într-un stadion plin.
Cercetătorii au descoperit și un detaliu neașteptat: eritruloza pare să fie de cel puțin opt ori mai abundentă decât gliceraldehida și dihidroxiacetona, două zaharuri mai mici, cu numai trei atomi de carbon, care nu au fost detectate în aceeași regiune.
Rezultatul contrazice intuiția potrivit căreia moleculele mai mari ar trebui să fie automat mai rare. În chimia interstelară, traseul de formare poate conta mai mult decât dimensiunea: dacă natura găsește o „scurtătură” eficientă, molecula mai complexă poate câștiga cursa.
Particulele de praf cosmic funcționează ca laboratoare înghețate
Norii moleculari sunt reci, întunecați și atât de rarefiați încât nu seamănă deloc cu un laborator convențional. Totuși, particulele minuscule de praf din interiorul lor pot funcționa ca suprafețe de reacție.
Aceste granule sunt acoperite cu straturi de gheață alcătuite din apă, monoxid de carbon, metanol și alte molecule simple. Atomii și compușii se pot deplasa lent prin gheață, se pot întâlni și pot forma structuri mai complexe, ajutați de radiația cosmică și de alte surse de energie.
Modelele chimice folosite în studiu indică faptul că eritruloza se poate forma pe aceste particule din alcooli și aldehide mai simple, fiecare cu numai doi atomi de carbon. Molecula poate ajunge ulterior în fază gazoasă, unde devine detectabilă cu radiotelescoapele.
„Munca noastră arată că zaharurile se pot forma în mod natural în spațiu”, a explicat Izaskun Jiménez-Serra în comunicatul publicat de Consiliul Superior al Cercetării Științifice din Spania.
Norul G+0.693-0.027 este un teren de vânătoare ideal pentru astrochimiști. Nu produce activ stele, dar este traversat de unde de șoc și conține o varietate impresionantă de molecule organice. Este, în esență, o cămară cosmică în care ingredientele se amestecă lent, timp de milioane de ani.
Zahărul cosmic este o piesă de puzzle, nu dovada vieții extraterestre
Eritruloza nu este o dovadă că există organisme în norul molecular și nici că viața a apărut în spațiul interstelar. Moleculele organice se pot forma și prin procese complet lipsite de biologie.
Importanța descoperirii vine din altă direcție: arată că unele dintre ingredientele necesare vieții pot apărea înainte ca stelele și planetele să fie complet formate.
Zaharurile au roluri fundamentale în organisme. Ele furnizează energie și contribuie la structura ADN-ului și ARN-ului. Eritruloza nu intră direct în materialul nostru genetic, dar se poate transforma relativ ușor în treoză, o moleculă studiată în legătură cu posibili precursori ai primelor sisteme genetice.
Cercetătorii au estimat că între 500.000 și 50 de milioane de tone de eritruloză ar fi putut ajunge pe Pământ în timpul Bombardamentului Intens Tardiv, în urmă cu aproximativ 4,1–3,8 miliarde de ani. Calculul nu reprezintă o măsurătoare directă, ci o estimare dependentă de cantitatea de materie extraterestră care a lovit planeta și de abundența moleculei în norii din care s-a format Sistemul Solar.
O asemenea livrare ar fi putut completa chimia existentă deja pe Pământul timpuriu. Asta nu înseamnă că meteoriții au adus viața gata ambalată, ci că ar fi putut transporta o parte dintre materiile prime.
Aceeași prudență este necesară și în cazul descoperirilor de pe alte lumi. AlephTech a relatat despre moleculele organice vechi identificate de roverul Curiosity pe Marte: ele indică o chimie complexă și condiții interesante, dar nu confirmă singure că planeta a găzduit viață.
Următoarea țintă este riboza, zahărul care susține ARN-ul
Eritruloza deschide o ușă către căutarea unor molecule și mai ambițioase. Una dintre țintele principale este riboza, zahărul cu cinci atomi de carbon care formează scheletul ARN-ului.
Detectarea ei va fi considerabil mai dificilă. Moleculele mari își distribuie semnalul între numeroase tranziții spectrale, fiecare devenind mai slabă. În plus, norii moleculari conțin atât de multe substanțe încât liniile radio se suprapun frecvent.
„Descoperirea deschide posibilitatea identificării în mediul interstelar a unor zaharuri mai mari, precum riboza”, a declarat Carlos Briones, coautor al studiului și cercetător la Centro de Astrobiología.
Detecția ar trebui confirmată și în alte regiuni ale galaxiei. Găsirea eritrulozei într-un singur nor arată că molecula se poate forma în spațiu, dar nu spune încă cât de răspândită este.
Associated Press notează că cercetătorii vor să afle dacă asemenea zaharuri se ascund și în alte colțuri ale galaxiei. Izaskun Jiménez-Serra consideră că prezența lor ar putea însemna că ingredientele chimice asociate apariției vieții nu sunt rezervate Sistemului Solar. Relatarea completă poate fi citită pe AP News.
Descoperirea vine într-o perioadă în care spațiul devine simultan laborator științific și industrie. Pentru contextul tehnologic mai larg, ZF a relatat recent despre satelitul Replicator 2 al startupului Orbital Matter, o misiune care testează imprimarea 3D direct în spațiu.
Eritruloza nu răspunde la întrebarea dacă suntem singuri în Univers. Arată însă că galaxia nu este doar un decor rece, presărat cu stele. Este și un laborator chimic uriaș, în care natura pregătește molecule complicate cu mult înainte ca o planetă să aibă oceane, atmosferă sau primul organism capabil să le folosească.