• Hibernarea umană ar putea reduce consumul de hrană, apă și oxigen în timpul unei călătorii de luni spre Marte
• Cercetătorii încearcă să inducă o torpoare sintetică, o stare metabolică profund încetinită, diferită de somn și de coma medicamentoasă
• Ultrasunetele au menținut șoareci într-o stare asemănătoare torporii mai mult de 24 de ore, dar tehnologia nu a fost testată astfel pe oameni
• Un studiu pe voluntari a redus metabolismul și temperatura corporală timp de șase ore, folosind un sedativ și răcire externă
• Primele aplicații practice sunt mai probabile în spitale și transplanturi decât într-o misiune spre Marte

În filme, drumul spre Marte este rezolvat elegant: astronauții intră în capsule, computerul stinge luminile, iar echipajul se trezește când Planeta Roșie apare în hublou. Nimeni nu cere gustări, nimeni nu se ceartă pentru temperatura din cabină și nimeni nu trebuie să alerge două ore pe zi pe o bandă prinsă de podea.

Realitatea este mai puțin cinematografică. Somnul obișnuit nu reduce suficient consumul de energie și nu protejează corpul împotriva radiațiilor cosmice, a izolării sau a efectelor produse de microgravitație. Un astronaut adormit continuă să respire, să mănânce, să bea apă și să piardă masă musculară și osoasă.

Cercetătorii studiază, în schimb, o stare numită torpoare sintetică. Organismul nu este doar sedat, ci își reduce activ metabolismul, temperatura, ritmul cardiac și consumul de oxigen. Este mai apropiată de strategia folosită de veverițe, lilieci și urși decât de un somn lung după o săptămână obositoare.

Torpoarea desemnează, de regulă, episoade relativ scurte de încetinire metabolică. Hibernarea este un proces mai lung, format adesea din mai multe episoade de torpoare, întrerupte de reveniri temporare la temperatura normală. În ambele cazuri, animalul nu este pur și simplu inconștient: corpul trece într-un mod biologic special, construit de evoluție pentru a supraviețui frigului și lipsei de hrană.

NASA tratează ideea ca pe o direcție serioasă de cercetare. Prin proiectul STASH – Studying Torpor in Animals for Space-health in Humans, agenția vrea să afle dacă hibernarea animalelor poate reduce pierderea osoasă și musculară în microgravitație și dacă mecanismele observate pot fi imitate ulterior la oameni. NASA descrie torpoarea sintetică drept o posibilă soluție pentru toate marile riscuri ale zborurilor îndelungate: radiații, izolare, depărtarea de Pământ, gravitație redusă și mediul închis al navei.

Deocamdată, însă, niciun om nu a fost menținut în siguranță într-o asemenea stare timp de săptămâni sau luni. Între o perfuzie experimentală de câteva ore și un echipaj care se trezește lângă Marte se află o prăpastie medicală, tehnică și etică.

Veverițele oferă modelul, iar cercetătorii caută întrerupătoarele

Animalele hibernante pot face lucruri care, în cazul unui om, ar declanșa imediat o urgență medicală. Unele veverițe își reduc temperatura corporală până aproape de îngheț, respiră extrem de rar și își încetinesc inima până la câteva bătăi pe minut.

După luni fără exerciții, aceste animale nu se trezesc cu oase fragile și mușchi aproape dispăruți. Pot supraviețui fără hrană și apă, își protejează organele și repară deteriorările produse în timpul perioadelor de metabolism redus.

Pentru o misiune umană spre Marte, acesta ar fi un pachet biologic aproape ideal. Astronauții pierd masă musculară și densitate osoasă în microgravitație, în ciuda programelor zilnice de exerciții. În afara protecției oferite de câmpul magnetic al Pământului, ei sunt expuși și particulelor energetice care pot deteriora ADN-ul și pot crește riscul de cancer.

Un studiu publicat în 2022 în Scientific Reports a analizat șobolani expuși unor ioni de carbon accelerați, utilizați pentru simularea unei componente a radiației spațiale. Animalele aflate într-o stare indusă de torpoare au prezentat mai puține leziuni în anumite țesuturi, inclusiv în creier, ficat și plămâni. Autorii au avertizat însă că rezultatele privind supraviețuirea nu au fost suficient de solide statistic pentru concluzii definitive.

Cu alte cuvinte, hibernarea ar putea funcționa ca o armură biologică, dar nu este încă un scut antiradiații verificat pentru oameni. Radiația din spațiul profund este complexă, iar reacțiile unui șobolan răcit timp de șase ore nu pot fi extrapolate direct la un astronaut aflat nouă luni între planete.

Cercetătorii caută acum „întrerupătoarele” din creier care coordonează schimbarea. Regiuni ale hipotalamusului controlează temperatura, foamea, consumul de energie și reacția la frig. Provocarea este activarea lor fără operații, modificări genetice sau injecții directe în creier.

Și mai dificilă este sincronizarea. Hibernarea afectează fiecare organ, nu doar temperatura. Inima, rinichii, creierul, sistemul imunitar și digestia trebuie să intre împreună în regim economic. O singură piesă rămasă la turație normală poate transforma „somnul spre Marte” într-o problemă medicală severă.

Ultrasunetele și sedativele au deschis ușa, dar numai pentru câteva ore

Un progres important a venit în 2023, când o echipă de la Washington University din St. Louis a folosit ultrasunete pentru a stimula zona preoptică a hipotalamusului la șoareci.

Aparatul trimitea unde sonore prin craniu către o regiune cerebrală implicată în reglarea temperaturii și metabolismului. Temperatura animalelor a scăzut, ritmul cardiac și consumul de oxigen s-au redus, iar un sistem automat a repetat stimularea de fiecare dată când organismul începea să revină la normal.

Potrivit studiului publicat în Nature Metabolism, cercetătorii au menținut șoarecii într-o stare asemănătoare torporii mai mult de 24 de ore. Tehnica a produs o scădere a temperaturii și la șobolani, animale care nu intră în mod natural în torpoare.

Ultrasunetele sunt atractive deoarece pot traversa craniul fără incizie și pot fi focalizate într-o zonă relativ precisă. Asta nu înseamnă că un astronaut va primi o cască, va apăsa „hibernare” și va dispărea din programul de bord pentru șase luni. Creierul uman este mai mare și mai complex, iar o tehnică sigură pentru un rozător poate avea efecte complet diferite asupra oamenilor.

Experimentele umane au fost mult mai prudente. Într-un studiu publicat în 2025 în PLOS One, cercetătorii de la University of Pittsburgh au administrat voluntarilor sănătoși dexmedetomidină, un sedativ utilizat deja în medicină.

Studiul a inclus 13 participanți, iar perfuzia a durat șase ore. Medicamentul a redus metabolismul și a limitat tremuratul, reacția prin care corpul încearcă să producă rapid căldură. Combinată cu răcirea externă, procedura a coborât temperatura corporală centrală cu aproximativ 1,4°C. Participanții nu au avut nevoie de ventilație mecanică și puteau fi treziți prin stimulare verbală.

Este un rezultat important, dar modest în comparație cu hibernarea naturală. Voluntarii nu au fost complet „deconectați”, iar temperatura lor nu a ajuns nici pe departe la valorile observate la mamiferele hibernante. Experimentul a demonstrat că metabolismul uman poate fi încetinit controlat pentru câteva ore, nu că poate fi ținut în acest regim până la Marte.

Un articol publicat pe 14 iulie 2026 de The Guardian arată că cercetătorii finanțați de NASA și Agenția Spațială Europeană investighează în paralel medicamente, ultrasunete și circuite neuronale. Punctul vulnerabil rămâne revenirea: inducerea încetinirii metabolice începe să fie înțeleasă, dar trezirea sigură, repetabilă și fără sechele este mult mai puțin studiată.

O navă mai mică și mai puține provizii fac ideea tentantă pentru Marte

În spațiu, fiecare kilogram devine o problemă de inginerie și o linie serioasă în buget. Hrana, apa, oxigenul, sistemele de reciclare, spațiul locuibil și echipamentele de exerciții trebuie lansate de pe Pământ și accelerate spre Marte.

Dacă metabolismul astronauților ar putea fi redus, echipajul ar consuma mai puține resurse și ar produce mai puțin dioxid de carbon. Cabinele ar putea deveni mai mici, iar o parte din masa navei ar putea fi folosită pentru combustibil, protecție antiradiații sau echipamente științifice.

Agenția Spațială Europeană a analizat un scenariu în care metabolismul astronauților este coborât la aproximativ 25% din nivelul normal. Modelul conceptual indica posibilitatea reducerii dimensiunii habitatului cu aproximativ o treime. ESA subliniază că este vorba despre o analiză de fezabilitate, nu despre o navă aflată deja în construcție.

Capsulele individuale ar putea funcționa și ca adăposturi mai bine protejate împotriva radiațiilor. Apa și proviziile ar putea fi aranjate în jurul lor, formând o barieră suplimentară. În loc să protejeze uniform un habitat mare, inginerii ar concentra protecția în jurul unor volume mici.

Torpoarea ar reduce și povara psihologică a călătoriei. Oamenii nu au evoluat pentru a trăi luni întregi într-o cutie metalică, fără posibilitatea de a ieși, cu aceiași câțiva colegi și cu o întârziere tot mai mare a comunicațiilor cu Pământul.

Dar un echipaj inconștient creează un nou tip de risc. Cine repară sistemul de oxigen? Cine reacționează la incendiu? Cine verifică un zgomot suspect din modulul de propulsie?

O variantă ar fi ca astronauții să intre în torpoare prin rotație, astfel încât cel puțin o persoană să rămână trează. Alta ar presupune o navă aproape complet autonomă, capabilă să diagnosticheze și să repare defecțiuni. Inteligența artificială ar putea ajuta, dar nu există încă un computer căruia o agenție spațială să-i încredințeze fără rezerve viața unui echipaj adormit.

Hibernarea este doar o piesă a logisticii marțiene. AlephTech a analizat testul NASA pentru stocarea și transferul oxigenului lichid în spațiu, tehnologie necesară viitoarelor depozite orbitale de combustibil. Nave mai ușoare, realimentarea în spațiu și reducerea consumului echipajului atacă aceeași problemă: drumul spre Marte cere prea multă masă lansată de pe Pământ.

Vehiculul care ar putea transporta într-o zi asemenea echipaje este, la rândul său, în dezvoltare. ZF a urmărit testele sistemului Starship, proiectat de SpaceX pentru astronauți și încărcături destinate Lunii, planetei Marte și altor misiuni îndepărtate. O capsulă de torpoare nu ajută prea mult fără o rachetă, iar o rachetă uriașă nu rezolvă singură biologia fragilă a pasagerilor.

Primul pacient va hiberna probabil într-un spital, nu într-o navă

Cea mai realistă cale către hibernarea umană trece mai întâi prin secțiile de terapie intensivă și centrele de transplant.

Încetinirea metabolismului ar putea oferi medicilor mai mult timp după un infarct, un accident vascular cerebral sau un traumatism sever. Dacă țesuturile consumă mai puțin oxigen, deteriorarea lor poate fi încetinită până când circulația este restabilită sau pacientul ajunge în sala de operație.

O analiză publicată în 2025 în Nature Metabolism arată că torpoarea sintetică este studiată pentru protejarea creierului și a inimii, conservarea organelor și reducerea daunelor produse de lipsa oxigenului. Majoritatea tehnicilor rămân preclinice, iar beneficiile demonstrate la animale trebuie confirmate prin studii umane riguroase.

Transplanturile ar putea fi una dintre primele aplicații. Un organ încetinit metabolic ar putea rămâne viabil mai mult timp, oferind medicilor o fereastră mai largă pentru transport și operație. Este un obiectiv mult mai apropiat decât menținerea întregului corp uman în torpoare timp de jumătate de an.

În spital, pacientul poate fi supravegheat permanent, iar medicii pot interveni imediat. Într-o navă aflată la milioane de kilometri, o aritmie sau o infecție nu poate fi rezolvată prin chemarea echipei de gardă.

Rămân și întrebări fără răspuns: cum primește organismul apă și nutrienți? Cum sunt prevenite cheagurile și escarele? Ce se întâmplă cu sistemul imunitar? Cât de des trebuie trezit astronautul? Poate trece de mai multe ori prin ciclul de răcire și încălzire fără efecte neurologice?

Estimările cercetătorilor variază de la 10–15 ani pentru primele aplicații limitate până la câteva decenii pentru utilizarea în călătorii spațiale. Aceste termene sunt orientative, nu calendare de misiune. Progresul depinde de rezultate medicale, aprobări etice și demonstrarea faptului că omul poate fi trezit la fel de sigur cum a fost adormit.

Hibernarea umană nu mai este doar un accesoriu de scenariu SF. Există experimente reale, circuite cerebrale identificate, rozătoare încetinite prin ultrasunete și voluntari al căror metabolism a fost redus cu medicamente.

Deocamdată, însă, capsula cu butonul „Marte” rămâne închisă. Știința a început să învețe cum să pună corpul pe pauză. Mai trebuie să demonstreze că poate apăsa „play” exact la timp.

Citește și

• Samsung Health cere acord pentru AI: refuzul poate opri sincronizarea și șterge datele
• Apple acuză Open AI de folosirea unor secrete comerciale în dezvoltarea unor noi dispozitive A.I
• A început epidemia flyerelor făcute cu ChatGPT. Când AI-ul promite design rapid și livrează afișe trase la indigo