- Zoom suferă probleme tehnice în America și Marea Britanie.
- Platforma pentru videoconferințe se întrerupe.
- În timp ce unii sunt nervoși că ratează întâlniri de afaceri pe Zoom, alții sunt bucuroși că nu pot intra în videoconferințe sau la cursuri online.
Zoom, platforma pentru videoconferințe care a început să fie utilizată tot mai mult odată cu pandemia, suferă probleme tehnice, relatează The Verge.
Advertisment
Mai exact, Zoom se întrerupe în America și Marea Britanie, făcând viața grea celor care trebuie să intre în videoconferințe sau să participe la cursuri online.
Totuși, dacă aruncăm un ochi pe Twitter, reacțiile sunt împărțite: dacă unii sunt exasperați de întreruperile platformei, alții sunt chiar fericiți că au scăpat de ședințe sau școala online.
„Toți studenții aceștia care sabotează Zoom-ul ne fac viața grea. Ne este imposibil să mai facem afaceri pe Zoom”, scrie un afacerist nervos din cauza situației.
Echipa Zoom îi răspunde bărbatului: „Bună! Am fost informați că unii utilizatori nu pot intra în Zoom Meetings și nu pot accesa cursurile online. În acest moment investigăm situația și vom reveni cu update-uri. Ne pare sincer rău pentru situația creată”.
La polul opus, un student le transmite celor de la Zoom următorul mesaj: „Zoom, te rog, nu-ți reveni. Cel puțin până la noapte pentru că nu vreau să merg la cursurile de luni seară și ar fi o binecuvântare dacă nu ți-ai reveni”.
Deși chatul, funcția de apel și alte servicii auxiliare funcționează foarte bine, utilizatorii sunt nemulțumiți pentru că videoconferințele sunt cele mai importante și tocmai acelea sunt imposibil de accesat.
- Reddit vrea să devină motor de căutare. Inteligența colectivă în competiție cu Google și A.I.-ul
- Telefonul PlayStation revine? Nu de la Sony, ci de la Ayaneo, cu butoane fizice glisante
- Cartoful, copilul roșiei și al unei plante obscure. Povestea de genetică uitată de manuale
- Apple raportează cel mai mare salt de venituri din ultimii 3 ani. iPhone 16 și A.I.-ul trag greul
- Google cartografiază planeta în pătrate de 10 metri. Și o face pentru… roboți
Partenerii noștri