- Accidentul s-a petrecut pe National Highway 1 din Taiwan
- Poliţiştii ajunşi la faţa locului au confirmat că şoferul activase sistemul autonom de conducere
- Incidente rutiere cu maşini pe pilot automat au fost de ordinul zecilor
Te-ai gândit că o maşină autonomă te scapă de stresul de a conduce? Mai gândeşte-te.
Advertisment
Un videoclip cu o maşină Tesla Model 3, pe pilot automat, care intră într-un camion răsturnat, a devenit viral pe social media.
Accidentul s-a petrecut pe National Highway 1 din Taiwan şi pare a fi cauzat de inabilitatea pilotului automat al Tesla de a detecta un obiect rectangular, de dimensiuni mari, în plină zi şi în condiţii meteo foarte bune.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au confirmat că şoferul activase sistemul autonom de conducere
În videoclip se poate vedea că maşina a avut doar o slabă tentativă de frânare înainte de a lovi camionul răsturnat pe şosea. Dar n-ar trebui să ne mire, pentru că au mai fost ocazii când pilotul automa Tesla, care foloseşte camere, pur şi simplu nu a văzut obiecte imobile de mari dimensiuni, mai ales dacă aveau culori deschise.
Se pare că genul acesta de obiecte sunt o provocare pentru orice sistem autonom sau de frânare automată. Iar incidente rutiere cu maşini pe pilot automat au fost de ordinul zecilor şi în Statele Unite şi în China, unele fiind soldate chiar cu victime.
Însă, pentru orice şofer care era cât de cât atent şi avea frâne funcţionale, accidentul ar fi fost imposibil. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în acest accident.
Lecţia din această întâmplare ar fi că indiferent dacă foloseşti pilotul automat sau nu, e bine să fii mereu atent la drum, mai ales că nicio maşină nu se poate lăuda în prezent că este 100% autonomă.
- Vulcanul Krașeninikov din Rusia a erupt pentru prima dată în aproape 500 de ani. O coloana de fum de 6 kilometri acoperă „Cercul de foc al Pacificului”
- Invitin te lasă să participi la nunți în Franța contra bilet, direct din aplicație
- STUDIU. Ce observi prima dată la o persoană? Eye-tracking-ul dezvăluie unde se oprește privirea
- Giganții tech investesc peste 155 de miliarde de dolari în A.I. în 2025. Suma depășește bugetul SUA pentru educație și servicii sociale
- Instagram le cere acum utilizatorilor să aibă cel puţin 1.000 de urmăritori pentru a face transmisiuni live în aplicaţie
Partenerii noștri