• Din 2 august 2026, deepfake-urile și anumite texte generate de AI trebuie marcate clar în Uniunea Europeană
• Companiile care dezvoltă generatoare AI trebuie să introducă și marcaje tehnice detectabile automat în fișiere
• Publicul trebuie informat când discută cu un chatbot, dacă natura artificială a interacțiunii nu este evidentă
• Ficțiunea, satira, operele artistice și editările minore beneficiază de excepții sau de reguli mai flexibile
• Încălcarea obligațiilor poate atrage amenzi de până la 15 milioane de euro sau 3% din cifra de afaceri globală

Internetul nu va deveni brusc mai adevărat în dimineața de 2 august. Va trebui însă să fie ceva mai sincer în privința falsurilor sale.

De duminică, noile obligații de transparență din articolul 50 al AI Act încep să se aplice în Uniunea Europeană. Imaginile, înregistrările audio și videoclipurile generate sau manipulate cu inteligență artificială, care pot fi confundate cu materiale autentice, trebuie semnalate drept conținut artificial.

Regulile nu vizează doar falsurile spectaculoase în care un politician pare să recunoască o fraudă electorală sau o celebritate apare într-o reclamă pe care nu a filmat-o niciodată. Ele acoperă și chatboturile, vocile sintetice, avatarurile realiste și anumite texte publicate pe teme de interes public.

În cazul unui chatbot, furnizorul trebuie să se asigure că omul știe că discută cu un sistem automat, exceptând situația în care acest lucru este evident. Un asistent virtual de pe site-ul unei bănci nu ar trebui, așadar, să se prezinte ambiguu drept „Andrei de la suport” și să lase clientul să creadă că tastează cu o persoană.

Pentru texte, regula este mai nuanțată. Un material generat sau manipulat de AI despre politică, sănătate, economie ori alte teme de interes public trebuie etichetat atunci când este publicat fără verificare umană sau fără ca o organizație să își asume responsabilitatea editorială. Un articol lucrat cu instrumente AI, dar verificat și asumat de o redacție, nu intră automat în aceeași categorie.

Responsabilitatea este împărțită. Companiile care construiesc sistemele trebuie să permită identificarea tehnică a conținutului artificial. Organizațiile care publică profesional un deepfake trebuie să avertizeze și publicul, într-o formă vizibilă și ușor de înțeles.

Este diferența dintre eticheta din interiorul ambalajului și cea scrisă pe față: una poate fi citită de software, cealaltă trebuie observată de om.

Cum va arăta avertismentul și de ce nu e doar un sticker pe ecran?

Un filigran digital nu înseamnă neapărat o ștampilă mare cu „FĂCUT DE AI” pusă peste fruntea personajului din fotografie.

Furnizorii sistemelor generative trebuie să introducă în rezultate marcaje într-un format „machine-readable”, adică informații care pot fi detectate automat de platforme și de instrumente specializate. Acestea pot fi incluse în metadate sau integrate în imagine, video ori sunet prin tehnici care încearcă să supraviețuiască redimensionării, compresiei și editării.

Problema este că fișierele digitale au o viață agitată. O fotografie generată într-o aplicație poate fi descărcată, tăiată, trecută printr-un filtru, transformată în captură de ecran și republicată pe trei rețele sociale. La fiecare etapă, marcajul riscă să se degradeze sau să dispară.

De aceea, regulile europene vorbesc despre marcaje eficiente, interoperabile, fiabile și robuste „în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic”. UE cere o urmă digitală, dar nu pretinde că actuala tehnologie poate construi un tatuaj imposibil de șters.

Pentru avertizarea vizibilă, Comisia Europeană a creat trei pictograme alb-negru pe care companiile le pot folosi. Simbolurile nu sunt obligatorii: platformele își pot proiecta propriile etichete, cu condiția ca publicul să înțeleagă că materialul a fost generat sau modificat artificial. Codul european de bune practici oferă companiilor o cale voluntară prin care pot demonstra mai ușor că respectă legea. Obligațiile din AI Act rămân însă obligatorii chiar și pentru firmele care nu semnează codul.

Google, Meta și TikTok folosesc deja diferite sisteme de etichetare. Google a dezvoltat SynthID, Meta aplică avertismente pe anumite imagini fotorealiste, iar TikTok le cere creatorilor să identifice materialele AI realiste. Noile reguli încearcă să transforme asemenea practici din politici opționale ale platformelor într-un standard juridic european.

Necesitatea unor semnale mai clare nu este doar o preocupare birocratică. AlephTech a relatat că 85% dintre adulții incluși într-un sondaj Malwarebytes spun că nu mai pot distinge sigur conținutul real de cel generat de AI. Când falsul nu mai are șase degete și umbre imposibile, verificarea nu mai poate rămâne doar în sarcina ochiului uman.

Ce scapă de etichetă și unde începe excepția pentru artă și satiră?

AI Act nu transformă fiecare retuș într-un caz de poliție digitală.

Instrumentele care fac editări standard și nu schimbă substanțial sensul materialului sunt exceptate. Reglarea luminozității, reducerea zgomotului de fond, corectarea culorilor sau eliminarea unei greșeli gramaticale nu ar trebui să transforme automat o fotografie, o înregistrare ori un text în „conținut AI” care trebuie avertizat public.

Există și o excepție pentru operele evident artistice, creative, satirice, fictive sau similare. Acestea pot fi semnalate într-o manieră care nu distruge experiența publicului. Un film cu decoruri generate digital nu trebuie să afișeze în mijlocul fiecărei scene un banner cât ecranul. Informația poate apărea în generic, în descriere sau într-o zonă accesibilă a serviciului.

Cuvântul-cheie este „evident”. Un sketch în care un președinte dansează pe Lună poate fi recunoscut ușor drept satiră. O înregistrare fabricată în care același președinte anunță mobilizarea armatei este cu totul altceva, mai ales dacă apare cu câteva ore înaintea unor alegeri sau într-un moment de criză.

De asemenea, utilizarea strict personală și neprofesională nu este tratată precum activitatea unei companii, a unei instituții sau a unei campanii politice. Asta nu înseamnă că un utilizator poate falsifica fără consecințe imaginea altcuiva: continuă să se aplice regulile platformelor și legislația privind defăimarea, frauda, protecția datelor, dreptul la imagine sau conținutul sexual neconsensual.

Înseamnă doar că obligațiile specifice pentru „deployerii” profesionali din AI Act nu sunt concepute pentru fiecare glumă privată creată pe telefon.

Distincțiile vor produce inevitabil dispute. Cât de mare trebuie să fie o modificare pentru a deveni substanțială? Când încetează reclama să fie artă și începe să fie inducere în eroare? Câtă intervenție umană este necesară pentru ca un text să aibă control editorial real?

Aceste întrebări juridice apar și în zona drepturilor de autor. ZF a analizat dilema privind proprietatea unui produs creat cu ajutorul inteligenței artificiale, unde granița dintre contribuția omului și cea a modelului rămâne dificil de trasat. Noile etichete rezolvă problema originii vizibile, nu toate conflictele despre autor, răspundere sau proprietate.

De ce se teme industria că vom ignora etichetele ca pe cookie-uri?

Companiile de tehnologie spun că susțin obiectivul de a face deepfake-urile identificabile. Se tem însă că avertismentele vor apărea atât de des, încât publicul va înceta să le mai observe.

Computer & Communications Industry Association Europe compară riscul cu bannerele pentru cookie-uri. Acestea au fost introduse pentru a informa utilizatorii, dar repetiția le-a transformat adesea într-un obstacol închis reflex, fără ca textul să mai fie citit.

Boniface de Champris, responsabil pentru politicile AI al CCIA Europe, a avertizat că aceeași etichetă ar putea ajunge să acopere atât un peisaj imaginar dintr-o reclamă, cât și un discurs politic falsificat. Dacă toate materialele primesc același semnal, avertismentul pentru conținutul cu adevărat periculos riscă să devină tapet digital.

Industria mai susține că povara va fi mai vizibilă în domenii care folosesc deja AI fără ca publicul să fie permanent conștient: publicitate, film, publishing, jocuri și servicii pentru clienți. Marile platforme au echipe juridice și inginerești dedicate; o agenție mică sau un studio independent poate avea dificultăți în a determina ce etichetă trebuie aplicată, unde și pentru cât timp.

Susținătorii regulilor răspund că tocmai răspândirea AI face transparența necesară. Eurodeputatul ecologist Sergey Lagodinsky, implicat în negocierea AI Act, a declarat pentru The Guardian că etichetarea nu protejează doar consumatorii, ci și democrația și autenticitatea informațiilor din spațiul public.

Platformele au început deja să afle cât de dificilă este moderarea după ce falsul a fost publicat. AlephTech a explicat procedura prin care o persoană poate cere YouTube să elimine un deepfake, dar o intervenție făcută după viralizare poate veni prea târziu. Într-o campanie electorală, câteva ore pot fi suficiente pentru ca un fals să influențeze conversația publică.

Ce riscă firmele și de ce regula contează pentru democrație?

Nerespectarea obligațiilor de transparență din articolul 50 poate atrage amenzi de până la 15 milioane de euro sau, în cazul companiilor, de până la 3% din cifra de afaceri globală anuală — fiind luată în calcul valoarea mai mare. Pentru întreprinderile mici și start-up-uri, regulamentul prevede un regim proporțional, bazat pe limita mai redusă.

Nu toate sistemele trebuie să fie complet adaptate în aceeași zi. Furnizorii care aveau deja pe piață, înainte de 2 august, sisteme capabile să genereze conținut sintetic primesc până la 2 decembrie 2026 pentru respectarea obligației tehnice de marcare prevăzute la articolul 50 alineatul 2. Sistemele noi trebuie proiectate conform regulilor de la introducerea lor pe piața europeană.

Aplicarea va reveni autorităților naționale de supraveghere, Oficiului european pentru AI pentru sistemele aflate în competența sa și Autorității Europene pentru Protecția Datelor în cazul instituțiilor UE. Ghidurile publicate de Comisia Europeană încearcă să ofere exemple practice, dar primele investigații și decizii vor arăta cât de strict va fi interpretată legea.

Pentru companii, mesajul este simplu: folosirea AI nu mai poate rămâne un detaliu ascuns în termenii și condițiile pe care nimeni nu îi citește. O reclamă, un avatar de suport, o voce sintetică sau un text automatizat pot necesita informații clare despre originea lor.

Pentru public, miza este mai mare decât apariția încă unei pictograme. Deepfake-urile nu trebuie să convingă pe toată lumea pentru a produce efecte. Uneori este suficient să îi păcălească pe câțiva, să circule suficient de repede sau să creeze impresia că niciun material nu mai poate fi verificat.

AI Act nu garantează că un fals va fi etichetat corect și nici că eticheta nu va fi eliminată. Introduce însă o regulă de bază pentru era imaginilor perfecte și a vocilor clonate: atunci când o mașină fabrică realitatea, publicul trebuie să afle înainte să fie pus să o creadă.

Citește și

• Trei membri ai echipajului Stației Spațiale au revenit pe Pământ după 241 de zile
• TikTok încearcă să țină utilizatorii în aplicație cu un abonament asemănător Amazon Prime
• Sam Altman investighează atacul cibernetic al modelelor ChatGPT asupra Hugging Face