STUDIU. Căștile audio conțin substanțe dăunătoare care pot ajunge în organism. 81 de modele testate au compuși periculoși, asociați cu probleme de fertilitate și boli cardiovasculare

Dacă nu știi de ce nu te simți prea bine, poate e timpul să scoți căștile din urechi. Cu cât asculți mai multă muzică la căști, cu atât îți faci viața mai grea și inima rea. Proiectul Toxic Free for All a testat 81 de modele de căști, dintre care 58 de la branduri mari precum Apple, Sony, JBL sau Sennheiser. Produsele au fost cumpărate din Europa Centrală și de pe platforme precum Temu și Shein, scrie The Guardian.

Rezultatul: toate produsele testate conțin substanțe periculoase. Printre ele se numără bisfenoli, ftalați și substanțe ignifuge. Bisfenolul A a fost găsit în 177 din 180 de probe analizate. Bisfenolul B, în 137. Ambele pot imita estrogenul în organism. Expunerea pe termen lung duce la probleme de fertilitate, diabet de tip 2, boli cardiovasculare și afectează dezvoltarea creierului.

Toxic Free for All spune că nu există un risc imediat, dar expunerea zilnică, mai ales la adolescenți, este extrem de periculoasă. Experții avertizează că transpirația și căldura pot accelera transferul substanțelor din material direct în piele.

Exit mobile version