- Spotify găzduiește melodii create în A.I. pe conturile artiștilor decedați.
- Muzica e „nouă”, dar artiștii sunt morți de zeci de ani.
- A.I. creează muzică fără acordul deținătorilor de drepturi.
- Blaze Foley a „lansat” o piesă pe Spotify, la 35 de ani după moarte.
Inteligența artificială își face simțită prezența tot mai intens în industria muzicală, uneori într-un mod controversat și chiar lipsit de etică. Platformele de streaming precum Spotify sunt din ce în ce mai des invadate de melodii noi atribuite unor artiști decedați, fără acordul familiei, al moștenitorilor sau al celor care gestionează drepturile de autor.
Un exemplu recent este cazul artistului country Blaze Foley, decedat în 1989, al cărui nume a fost folosit pentru a lansa o piesă intitulată Together, fără nicio aprobare oficială.
A.I poate fi folosit pentru a falsifica muzica
Piesa Together a fost lansată pe Spotify și atribuită lui Blaze Foley, deși stilul melodiei nu reflecta deloc esența artistică a acestuia. Craig MacDonald, cel care se ocupă de distribuirea muzicii lui Foley și de administrarea profilului său oficial, a declarat că lansarea a fost făcută fără nicio permisiune. Ca urmare, Spotify a intervenit și a eliminat piesa de pe platformă, invocând „conținut înșelător”.
Acesta nu este un caz izolat. Un alt exemplu notoriu este The Velvet Sundown, o „trupă” care a acumulat peste un milion de ascultători într-o singură lună. Ulterior, s-a descoperit că formația nu exista, iar toate melodiile erau produse exclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale. Aceste exemple ridică întrebări fundamentale despre autenticitatea și etica în muzică.
Este muzică postumă omagiu adus artei sau lipsă de respect?
Mulți se opun ideii de a lansa muzică după moartea unui artist, considerând-o o lipsă de respect față de decizia originală a acestuia. Dacă artistul nu a dorit să lanseze anumite melodii în timpul vieții, este de presupus că a avut motive întemeiate. Din păcate, casele de discuri par mai interesate de profit decât de etica artistică, folosindu-se de imaginea defuncților pentru câștiguri finapublicnciare.
Există însă și excepții considerate acceptabile. De exemplu, piesa Now and Then a fost lansată de Paul McCartney și Ringo Starr pe baza unei înregistrări neterminate de John Lennon. Cu ajutorul tehnologiei, melodia a fost completată, păstrând esența originală. Deși și această lansare a stârnit controverse, intenția părea a fi mai mult un omagiu decât o speculație financiară.
Când muzica postumă devine acceptată de public?
Un alt caz celebru este al lui Michael Jackson, pentru care a fost lansat un întreg album post-mortem. Mulți au criticat produsul final, spunând că nu reflectă stilul și calitatea caracteristice lui Jackson, ci mai degrabă părea o colecție de schițe forțat transformate în melodii. Aici intervine o nuanță importantă: dacă artistul a lăsat în urmă lucrări finalizate, atunci lansarea poate fi justificată. Dar dacă acestea erau doar idei sau materiale nefinalizate, atunci este discutabil dacă ar fi trebuit să vadă lumina zilei.
Există și exemple de opere postume cu valoare artistică incontestabilă. Sitting on the Dock of the Bay de Otis Redding și albumul Pearl al lui Janis Joplin au fost lansate după moartea artiștilor, dar înregistrările erau finalizate înainte de deces. Nimeni nu a intervenit să „completeze” sau să cosmetizeze creațiile lor — acestea reflectau intenția artistică inițială.
Până la urmă, publicul este cel care decide dacă o melodie postumă sau generată de A.I. merită să fie ascultată. De exemplu, în cazul lui Michael Jackson, mulți fani au fost entuziasmați de noile lansări, considerându-le un omagiu. În alte cazuri însă, A.I. poate deveni un instrument de manipulare și exploatare a moștenirii culturale.