- Armata SUA i-a acordat companiei AeroVironment un contract de 464,8 milioane de dolari pentru producția sistemului laser E-HEL.
- LOCUST X3 folosește un laser de 30 kW și este proiectat în primul rând pentru neutralizarea dronelor mici și medii.
- Armata numește acordul primul său contract de producție pentru o armă laser de mare energie, după decenii de prototipuri.
- AeroVironment spune oficial că va livra „zeci” de sisteme; documentele de achiziție analizate de Fast Company/Laser Wars indică un plan de 26 de unități.
- Laserul promite atacuri mult mai ieftine decât rachetele, dar nu are muniție cu adevărat infinită: energia, răcirea, vremea și timpul petrecut pe țintă rămân limite serioase.
După zeci de ani în care armele laser americane au avut talentul de a doborî drone la demonstrații și apoi de a dispărea din nou în laboratoare, Pentagonul schimbă foaia: vrea producție.
Armata SUA a anunțat pe 2 septembrie 2026 acordarea către AeroVironment a primului său contract de producție pentru un sistem high-energy laser. Programul se numește Enduring High Energy Laser – E-HEL, iar compania spune că acordul are o valoare de 464,8 milioane de dolari.
Anunțul oficial al Armatei SUA despre E-HEL
Cuvântul important nu este „laser”, ci „producție”. Pentagonul a investit de mult în arme cu energie dirijată, însă multe programe au rămas prinse între cercetare, prototip și achiziția efectivă. E-HEL trebuie să ajungă din această zonă gri în unitățile militare, împreună cu instruirea, mentenanța și logistica necesare.
AeroVironment va furniza sistemul LOCUST X3, un laser de 30 kW construit pentru apărarea împotriva dronelor din categoriile Group 1-3. Poate fi integrat pe vehiculul tactic JLTV, poate funcționa în configurații paletizate și, potrivit companiei, este analizată inclusiv integrarea viitoare pe Infantry Squad Vehicle.
Compania spune oficial că acordul presupune livrarea a „zeci de sisteme” în următorii ani. Fast Company, într-un articol republicat de la publicația specializată Laser Wars, pune cifra la 26 de unități în aproximativ cinci ani, pe baza documentelor și planurilor bugetare ale Armatei. Este o distincție utilă: cifra de 26 apare în documentația de achiziție și relatările specializate, în timp ce comunicatul final AeroVironment nu fixează public exact acest număr.
Fast Company: contractul care poate scoate armele laser din „limbul” cercetării
LOCUST X3 nu trage ca în Star Wars: ține energia pe dronă până când ceva cedează
Dacă imaginea mentală este un fascicul verde care taie cerul și face drona să explodeze instantaneu, Hollywood-ul trebuie lăsat puțin deoparte.
O armă laser de mare energie concentrează fasciculul asupra unei zone foarte mici a țintei și încearcă să transfere suficientă energie încât să afecteze structura, senzorii sau componentele aparatului. Pentru asta, sistemul trebuie mai întâi să detecteze drona, să o urmărească foarte precis și să păstreze fasciculul pe ea în timp ce se deplasează.
LOCUST X3 combină laserul cu senzori și software pentru identificarea și urmărirea țintelor. AeroVironment spune că versiunea pentru E-HEL are 30 kW și este gândită drept una dintre piesele unei apărări aeriene stratificate, nu ca înlocuitor universal pentru rachete și tunuri.
Aici apare marele avantaj: economia unei trageri.
O dronă relativ ieftină poate obliga în prezent apărarea să folosească un interceptor care costă mult mai mult. Dacă atacatorul trimite suficiente drone, poate transforma apărarea într-o problemă de contabilitate înainte de a o transforma într-o problemă militară.
Laserul schimbă ecuația. Odată ce sistemul este instalat și alimentat, fiecare angajare consumă în principal energie electrică, nu o nouă rachetă de sute de mii sau milioane de dolari. Armata subliniază explicit costul redus per tragere ca unul dintre motivele pentru dezvoltarea E-HEL.
Presiunea pentru soluții anti-dronă mai ieftine este vizibilă și în România. ZF scrie chiar pe 4 septembrie 2026 despre BraveX Aero, startup din Cluj care dezvoltă un proiect pentru interceptarea dronelor de atac pe fondul incidentelor din zona Mării Negre. Soluția folosește interceptori, nu laser, dar problema economică este aceeași: trebuie să poți opri multe ținte fără să consumi de fiecare dată cea mai scumpă armă din arsenal.
ZF: BraveX Aero lucrează la interceptarea dronelor de atac
„Muniția infinită” se termină când intră în scenă căldura, ceața și fizica
Industria de apărare adoră să spună că laserul are un „infinite magazine”: dacă ai energie electrică, nu mai cari sute de rachete.
Ideea este doar pe jumătate adevărată.
Laserul nu trebuie reîncărcat cu proiectile, însă sistemul trebuie alimentat și răcit. La puteri mari se generează foarte multă căldură, iar echipamentul nu poate continua să tragă la nesfârșit fără perioade în care își gestionează temperatura și rezerva energetică.
Potrivit specificațiilor de achiziție prezentate de Fast Company/Laser Wars, Armata a cerut inclusiv profiluri precise de tragere: salve scurte atunci când apar multe ținte și expuneri mai lungi împotriva unor ținte mai rezistente. Sistemul trebuie să poată funcționa la putere maximă timp de un minut, după care cerințele prevăd o perioadă de recuperare.
Atmosfera mai are și ea drept de veto.
Ploaia, ceața, praful, fumul și turbulența atmosferică pot degrada fasciculul. Iar laserul nu produce efectul dorit doar pentru că a „atins” ținta: trebuie să mențină suficientă energie pe aceeași zonă.
De aceea Pentagonul nu construiește o apărare în care rachetele sunt trimise la muzeu. Armata spune că dronele trebuie combătute printr-un sistem stratificat de senzori și efectoare. Laserul devine una dintre opțiuni: foarte atractiv pentru anumite drone, mai puțin potrivit în alte condiții.
În România, problema detectării aceleiași ținte este deja o piață tehnologică. ZF a relatat în ianuarie despre SkyLock, sistemul anti-dronă dezvoltat de OVES Enterprise, care combină radare, analiză video și drone interceptoare autonome ghidate de inteligență artificială.
ZF: sistemul românesc SkyLock combină AI, senzori și drone interceptoare
E-HEL încearcă să evite soarta laserelor care funcționau bine până ajungeau în lumea reală
Armata americană are motive să fie prudentă. A mai avut programe laser care arătau excelent în prezentări și mult mai complicat după întâlnirea cu terenul.
Un exemplu este DE M-SHORAD, construit în jurul unui laser de 50 kW montat pe vehicule Stryker. Patru prototipuri au fost trimise pentru evaluări, însă programul a întâmpinat dificultăți în tranziția către o capabilitate matură.
Un raport al Government Accountability Office, publicat în iunie 2025, arată că Armata a urmărit dezvoltarea rapidă a mai multor sisteme de apărare aeriană, dar a avut rezultate limitate în unele proiecte și nu a aplicat consecvent cele mai bune practici de dezvoltare. DE M-SHORAD apare printre programele analizate.
Raportul GAO privind modernizarea apărării antiaeriene a Armatei SUA
Asta explică de ce E-HEL este construit modular. Armata spune că sistemul are 11 interfețe majore și nu este legat de un singur vehicul. Poate apăra o bază, poate fi instalat într-o poziție tactică semi-fixă sau poate merge pe un vehicul de luptă. Ideea este ca senzorii, software-ul și alte componente să poată fi schimbate pe măsură ce tehnologia evoluează.
AeroVironment spune și că producția va fi sprijinită printr-o investiție de 30 de milioane de dolari în facilitatea din Albuquerque, New Mexico. Este partea mai puțin fotogenică a revoluției laser, dar probabil cea mai importantă: dacă o armă nu poate fi fabricată, reparată și livrată în serie, nu contează cât de bine arată demonstrația de pe YouTube.
LOCUST are totuși un avantaj față de proiectele complet noi. Familia a trecut deja prin teste, inclusiv la White Sands Missile Range, iar AeroVironment spune că versiuni precedente sunt deja utilizate de Armată. E-HEL încearcă să transforme experiența acumulată într-un produs repetabil.
Dronele ieftine schimbă războiul, iar Pentagonul încearcă să facă apărarea la fel de ieftină
În spatele contractului de aproape jumătate de miliard de dolari nu se află fascinația Pentagonului pentru science-fiction, ci una dintre cele mai concrete lecții ale războaielor recente: dronele au schimbat economia câmpului de luptă.
Un aparat relativ ieftin poate face recunoaștere, poate transporta explozibili, poate ataca infrastructură sau poate obliga adversarul să consume muniție antiaeriană mult mai scumpă.
Mai grav pentru apărător, dronele pot veni în număr mare.
Nu ajută să ai un interceptor extraordinar dacă bateria ta poate opri zece ținte, iar adversarul trimite cincizeci. De aici interesul pentru lasere, bruiaj electronic, microunde de mare putere și drone care vânează alte drone.
Și Europa se lovește de aceeași problemă. Aleph Tech a analizat, de exemplu, modul în care hărțile vizuale și sistemele de poziționare pot ajuta dronele să navigheze chiar atunci când GPS-ul este bruiat. Cu cât aparatele devin mai autonome și mai rezistente la războiul electronic, cu atât apărarea are nevoie de mai multe metode fizice de neutralizare.
Aleph Tech: cum hărțile vizuale pot ajuta dronele să navigheze fără GPS
Contractul E-HEL nu înseamnă că Pentagonul a rezolvat arma laser.
Înseamnă însă că întrebarea s-a schimbat.
Ani la rând, întrebarea a fost dacă un laser poate doborî o dronă. Răspunsul este deja da. Acum Armata vrea să afle dacă poate produce asemenea sisteme în serie, dacă soldații le pot folosi în condiții reale, dacă funcționează suficient de bine pe ploaie, praf și căldură și dacă sunt mai ieftine decât alternativa.
Dacă E-HEL trece și aceste teste, laserul militar poate pierde, în sfârșit, eticheta de „arma viitorului”.
Va deveni ceva mult mai puțin romantic și mult mai important pentru Pentagon: o armă din inventar.