O femeie nu a fost primită la London Tech Week pentru că era cu copilul

A văzut evenimentul prin gard. O mamă a fost ținută la ușa Tech Week din Londra pentru că avea bebelușul cu ea.

Davina Schonle, fondatoare și CEO a companiei Humanvantage AI, a condus trei ore până la Londra. Venise la London Tech Week, cel mai mare eveniment tech din Marea Britanie, cu peste 45.000 de participanți.

Avea programate trei întâlniri cu posibili parteneri și furnizori, în cadrul târgului de la Olympia, dar când a ajuns la intrare, i s-a interzis accesul pentru că era cu fetița ei de un an și jumătate. Femeia s-a simțit umilită și a făcut o postare pe LinkedIn unde și-a povestit oful.

Incidentul petrecut la evenimentul la care, în aceeași zi, a vorbit și Keir Starmer, a stârnit numeroase critici, mai ales într-un context în care sectorul tehnologic încearcă să scape de reputația de industrie dominată de bărbați. Un raport recent al Tech Nation arată că doar 26% dintre angajații din industria tech din Marea Britanie sunt femei.

Rebecca Taylor, expertă în amenințări cibernetice și inteligență umană, i-a scris că îi pare rău și comunitatea tech ar trebui să o susțină, nu să o respingă pentru că e greu să îți împarți viața personală cu munca.

Femeia a zis că, în acest stadiu al vieții, își organizează tot timpul în funcție de copil. Nu poate lipsi mai mult de câteva ore și își dorește să o includă treptat pe fiica ei în mediile în care activează. Răspunsul organizatorilor nu a întârziat să apară – scuza lor a fost că evenimentul nu e gândit pentru minori sub 16 ani și că își doresc ca toți invitații să se simtă bine.

Exit mobile version