Mark Zuckerberg susține accesul deschis la superinteligență pentru toți

Mark Zuckerberg crede că superinteligența trebuie să fie un instrument deschis tuturor, nu o putere concentrată în mâinile câtorva instituții. Într-un editorial amplu publicat în Wall Street Journal, fondatorul Meta propune o filozofie bazată pe emanciparea individuală, invenție și echilibrul puterii. Pentru el, întrebarea definitorie a epocii noastre nu este dacă superinteligența va exista, ci cine va avea acces la ea.

Viziunea lui Zuckerberg se sprijină pe lecțiile istoriei: marile progrese – de la avion la electricitate și computerul personal – au venit din inițiativă individuală, nu din monopoluri. Superinteligența, susține el, va amplifica această dinamică, ajutând oamenii să inventeze lucruri noi, să descopere medicamente, să-și dezvolte afaceri și să învețe mai repede.

În loc să automatizeze și să elimine locuri de muncă, inteligența distribuită larg va încuraja antreprenoriatul: va fi mai ușor să începi o afacere fără capital uriaș, iar economia va deveni mai fragmentată, cu mai multe companii mici. Discursul dominant din industrie merge însă în direcția opusă. Unii dezvoltatori de A.I. sunt pesimiști, avertizând că tehnologia va distruge locuri de muncă și va concentra puterea.

Soluția lor implicită, spune Zuckerberg, este centralizarea – fie o singură superinteligență binevoitoare, fie un grup restrâns de experți care să decidă ce e mai bine pentru umanitate. El respinge această abordare, amintind că istoria puterii absolute nu a dus la rezultate sigure sau pozitive. Problema, insistă Zuckerberg, este că o superinteligență centralizată nu poate fi cu adevărat binevoitoare față de toți.

Omenirea nu e o monocultură; valorile și interesele noastre sunt prea diverse pentru o soluție unică. El dă un exemplu: dacă un singur om ar avea un avocat superinteligent, ar obține un avantaj nedrept în instanță. Dacă toți am avea unul, justiția ar fi mai corectă. În plus, experiența software-ului open-source arată că transparența și accesul larg întăresc securitatea, nu o slăbesc.

Dacă devine accesibilă tuturor, fiecare persoană va putea inova, învăța și construi mai mult, iar economia va genera mai multe oportunități, nu mai puține. Deciziile despre carierere, sănătate sau afaceri vor rămâne în mâinile oamenilor, asistate de o inteligență care amplifică potențialul, nu îl limitează.

Exit mobile version