• Il Foglio AI este primul ziar făcut complet de AI.
  • Inteligența Artificială a scris articolele, titlurile și citatele.
  • Il Foglio AI este un supliment cu 4 pagini.

Inteligența Artificială a mai învățat o meserie – cea de ziarist. Italienii sunt primii care aduc pe lume un ziar făcut complet de AI.

De la articole la titluri, citate și rezumate – tot ce apare în ediția cotidianului Il Foglio e făcut cu inteligență artificială, spune editorul ziarului, Claudio Cerasa. Il Foglio AI are 4 pagini și face parte dintr-un experiment jurnalistic prin care italienii vor să ne arate cât de bine pot să lucreze jurnaliștii și roboții împreună.

De pe prima pagină nu lipsesc personajele momentului – Donald Trump și Putin. Inteligența artificială a scris despre susținătorii lui Trump din Italia și despre promisiunile și acordurile pe care le-a încălcat Putin în ultimii 20 de ani.

Recomandări

VIAȚĂ VEȘNICĂ ÎN CLOUD
YOUTUBE ELIMINĂ DEEPFAKE LA CERERE
ȘTIINȚA PRINDE ARIPI

Ultima pagină are și scrisori primite de la cititori care nu există – adică sunt tot generate cu inteligență artificială. Una dintre ele spune că roboții nu pot înlocui oamenii pentru că nu știu cât de dulce trebuie să fie o cafea.