- Aproximativ 2,2 miliarde de oameni încă nu au acces real la internet, mai ales în zone izolate
- În 2026 încep teste-cheie cu platforme stratosferice (HAPS): drone solare și dirijabile
- Companii precum AALTO (Airbus) și Sceye, alături de operatori telecom japonezi, intră în faze pre-comerciale
- HAPS promit internet rapid, cu latență mică, direct pe smartphone, fără antene speciale
- Tehnologia nu înlocuiește sateliții precum Starlink, ci îi completează acolo unde aceștia au limite
Deși trăim într-o lume ultra-conectată, realitatea e mai puțin roz: peste 2 miliarde de oameni încă sunt offline sau au acces extrem de limitat la internet. Nu pentru că nu există tehnologie, ci pentru că nu merită economic să tragi fibră sau să ridici turnuri de telefonie în insule izolate, munți sau deșerturi.
Aici intră în scenă o idee veche, dar relansată cu tehnologie nouă: internetul din stratosferă. Vorbim despre platforme care plutesc sau zboară la circa 18–20 km altitudine și funcționează ca niște turnuri de telefonie mobilă suspendate deasupra Pământului. Conceptul poartă numele de HAPS (High-Altitude Platform Stations).
După ani de promisiuni și eșecuri celebre, 2026 ar putea fi anul în care HAPS trec, în sfârșit, de la „idee cool” la infrastructură reală.
De ce HAPS nu sunt sateliți și nici avioane
Poziționate între turnurile terestre și sateliții LEO (precum Starlink), HAPS au un avantaj major: stau pe loc. Un satelit trece rapid pe deasupra unei zone, ceea ce înseamnă că ai nevoie de mii de sateliți pentru acoperire continuă. O platformă stratosferică poate acoperi o regiune constant, zile sau chiar luni întregi.
Și mai important: HAPS pot transmite internet pe aceleași frecvențe ca rețelele mobile, ceea ce înseamnă că utilizatorul de la sol nu are nevoie de antene speciale sau echipamente dedicate. Telefonul se conectează exact ca la o rețea 4G sau 5G obișnuită.
Pentru operatorii telecom, asta înseamnă integrare simplă și costuri mai mici.
Zephyr și Sceye: două tehnologii, aceeași ambiție
În fruntea cursei se află AALTO HAPS, companie desprinsă din Airbus. Soluția lor, drona solară Zephyr, a demonstrat deja că poate sta în stratosferă 67 de zile consecutive, un record care arată că tehnologia nu mai e doar experimentală.
În 2026, Zephyr va fi testată deasupra sudului Japoniei, pentru a oferi conectivitate locuitorilor unor insule mici, muntoase și slab populate — exact genul de zone unde infrastructura clasică nu ajunge niciodată.
Pe cealaltă „aripă” a industriei se află Sceye, o companie din SUA care mizează pe dirijabile stratosferice umplute cu heliu. Spre deosebire de baloanele Google Loon (abandonate în 2021), dirijabilele Sceye sunt controlabile activ: au propulsie electrică, baterii avansate și pot „sta pe loc” chiar și în condiții de vânt.
Sceye colaborează cu SoftBank, care vrea să lanseze servicii pre-comerciale HAPS în Japonia tot în 2026.
De ce nu a mers Loon și de ce acum ar putea merge
Proiectul Google Loon a devenit simbolul optimismului prea scump. Baloanele nu puteau fi controlate precis, depindeau de vânt și necesitau lansări constante. Costurile au explodat, iar modelul economic nu s-a susținut.
Noua generație de HAPS vine cu:
- control activ al poziției,
- panouri solare eficiente și baterii moderne,
- autonomie de săptămâni sau luni,
- integrare directă cu rețelele telecom existente.
Cu alte cuvinte, aceleași obiective, dar cu tehnologie matură.
HAPS vs Starlink: competiție sau alianță?
Deși Starlink domină atenția publică, nici sateliții nu sunt soluția perfectă. Pe măsură ce crește numărul de utilizatori într-o zonă, lățimea de bandă se împarte, iar viteza scade. În unele regiuni, acest lucru s-a simțit deja la scurt timp după lansare.
HAPS pot deservi zone compacte cu densitate mică sau medie de populație, acolo unde sateliții devin ineficienți sau prea scumpi. De aceea, operatorii telecom vorbesc tot mai des despre rețele hibride: sol + stratosferă + spațiu.
Nu e un „sau”, ci un „și”.
De ce contează 2026
2026 nu este anul în care internetul din stratosferă va cuceri planeta. Dar este, foarte probabil, anul în care va deveni real și credibil. Testele din Japonia și Indonezia vor arăta dacă HAPS pot funcționa:
- stabil,
- la costuri rezonabile,
- în condiții reale, nu doar în demo-uri.
Dacă răspunsul este „da”, următorul pas va fi extinderea în Africa, Asia de Sud-Est și America Latină — exact acolo unde diviziunea digitală este cea mai dură.