- Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca, a anunţat primarul oraşului, Emil Boc.
- Strada dispune de locuri pentru încărcarea automobilelor, bicicletelor sau trotinetelor electrice, prize USB pentru telefoane, Wi-Fi gratuit şi un sistem de iluminat inteligent.
- Investiţia de aproape 6 milioane de lei a fost realizată din fonduri europene.
„Prima stradă smart din România a fost realizată de Primăria Cluj-Napoca cu finanţare europeană şi dispune de toate facilităţile unui spaţiu public modern, «verde», adaptat la realităţile tehnologice şi de mobilitate urbană actuale”, a scris Emil Boc pe Facebook, unde a postat şi imagini cu noua stradă.
Advertisment
După finalizarea lucrărilor, strada Molnar Piuariu din Cluj-Napoca dispune de 551 de metri pătraţi suprafaţă verde, cu 48 noi arbori plantaţi şi sistem de irigare cu senzori şi un culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate.
Sunt puse la dispoziţia localnicilor şi turiştilor patru locuri pentru încărcarea automobilelor electrice şi 15 locuri de parcare pentru autovehicule, 30 de locuri pentru încărcarea bicicletelor/trotinetelor electrice şi 22 locuri de parcare pentru biciclete, Wi-Fi gratuit şi prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile.
În zonă a fost montat un sistem de iluminat public inteligent, eficient din punct de vedere energetic, un sistem îmbunătăţit de colectare a apelor pluviale, un sistem de irigare cu senzori, bănci, scaune, mese, cadre de parcări pentru biciclete, sisteme de afişaj, cişmele.
- A.I. te ascultă și învață continuu: Ce riscuri ascund dispozitivele smart din jurul nostru
- A.I. îți găsește cărți pe gustul tău: Ce ai de descoperit la VivaTech în Paris
- Barbie învață să vorbească cu OpenAI. Mattel lansează păpuși cu A.I.
- Cercetătorii americani creează un A.I. care îți anticipează opiniile cu 80% precizie
- Ce gadget-uri iei cu tine în vacanță? Poți lua în bagaj un încărcător de călătorie de la Twelve South adaptat oriunde în lume
Partenerii noștri