- Gemini Deep Think utilizează tehnici de gândire paralelă.
- Modelul poate genera mai multe idei simultan, le poate testa și poate face combinații între ele.
- Gemini 2.5 Deep Think a demonstrat o siguranță îmbunătățită a conținutului.
Google lansează modelul A.I. Gemini 2.5 Deep Think, care ia în considerare mai multe soluții pentru o sarcină, le execută și le compară în paralel pentru oferirea unui răspuns, disponibil în aplicația de chatbot pentru abonații Google A.I. Ultra.
Deep Think este o variantă a modelului de Inteligență Artificială Google care a atins standardul de medalie de aur la Olimpiada Internațională de Matematică. Acesta este mai rapid, dar în același timp, poate să ofere răspunsuri la standardul de medalie de bronz la Olimpiadă, explică Google.
Versiunea care a atins standardul de medalie de aur este, de asemenea, lansată pentru anumiți academicieni și matematicieni pentru a se monitoriza modul în care poate fi de folos și pentru oferirea de feedback.
Gemini Deep Think utilizează tehnici de gândire paralelă. Astfel, modelul poate genera mai multe idei simultan, le poate testa și poate face combinații între ele pentru a ajunge la cel mai bun răspuns.
Gemini 2.5 Deep Think a demonstrat o siguranță îmbunătățită a conținutului și o obiectivitate a tonului în comparație cu Gemini 2.5 Pro, dar a avut o tendință mai mare de a refuza cererile benigne.