- Elon Musk spune că Tesla e foarte aproape să dezvolte tehnologia care va permite vehiculelor să se conducă singure
- CEO-ul Tesla a vorbit despre această tehnologie ani la rând, însă abia acum pare că e pe cale să o lanseze
- Elon Musk crede că sistemul va fi gata anul acesta
Elon Musk e pe cale să schimbe definitiv industria automobilelor. CEO-ul Tesla a declarat, conform Bloomberg, că dezvoltarea tehnologiei care permite vehiculelor să se conducă singure este în stadii avansate, iar anul acesta speră că fie gata.
Advertisment
Musk a vorbit ani la rând despre ideea sa de a face automobilele complet autonome, iar în 2016, Tesla a taxat cu mii de dolari clienții pentru o funcție de „full self driving”. Totuși, chiar și în prezent, mașinile Tesla au nevoie, când autopilotul este activat, de un șofer atent care să preia controlul în orice moment, dar lucrurile par să se schimbe în perioada imediat următoare.
Mesajele lansate de Tesla au stârnit controverse, mai ales după ce, în 2018, reprezentanții companiei au dat vina pe un șofer care conducea un model X, în timp ce autopilotul era în funcțiune, spunând că acesta nu a fost atent la drum.
În timp ce alți dezvoltatori de automobile autonome sunt rezervați cu privire la estimările finalizării tehnologiei, Musk nu se ferește și spune că Tesla este foarte aproape să reușească: „Sunt întrezător că funcționalitatea de bază pentru nivelul 5 de autonomie va fi gata anul acesta. Nu cred că mai sunt probleme fundamentale, mai sunt probleme mici care trebuie rezolvate, iar apoi sarcina cea mare de a pune tot sistemul la un loc”.
Acțiunile Tesla continuă să crească, atingând un plafon de 1.400 de dolari la bursa din New Yok în această săptămână.
- Spitalul Județean Brașov are un robot de resuscitare. LUCAS 3 face compresii toracice automate
- Meta a lansat o nouă gamă de ochelari, bazată pe tehnologia A.I. și creată în parteneriat cu brandurile Ray-Ban și Oakley
- STUDIU. Consumul de alcool și sexul cresc atracția pentru țânțari. Festivalierii din Olanda au devenit „cobai” pentru experiment
- Fiverr taie 250 de joburi ca să devină „AI-first”. Startup vibe, dar cu prețul angajaților
- ChatGPT pregătește „modul pentru minori”. Verificare de vârstă și filtre mai stricte după un caz tragic
Partenerii noștri