- Elon Musk susține că dispozitivele Neuralink, conectate la un creier uman, ar putea vindeca depresia și dependența. „E grozav, dar și înfricoșător”, adaugă el.
- Mai multe informații despre Neuralink vor fi dezvăluite pe 28 august, spune Musk.
- Pe termen scurt, cipul Neuralink va fi utilizat pentru a trata boli ale creierului, cum ar fi Parkinson.
Elon Musk a dezvăluit mai multe detalii despre misteriosul dispozitiv Neuralink pe care îl vrea conectat la un creier uman. CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX susține că acest Cip ar putea vindeca depresia și dependența, scrie Independent.co.uk. Mai multe informații despre Neuralink vor fi dezvăluite pe 28 august, a anunțat joi, Elon Musk, răspunzând pe Twitter la întrebările lui Pranay Pathole, programator.
Advertisment
”Va putea Neuralink să vindece depresia și dependența? Ar fi grozav” a întrebat Pranay Pathole
”Desigur. Este minunat dar în acelasi timp înspăimântător. Tot ce am simțit până acum sau am crezut vreodată au fost semnale electrice. Universul timpuriu a fost doar o supă de quarcuri și leptoni. Cum a început o bucată foarte mică din univers să fie conștientă?” spune Musk.
Pe termen scurt, Neuralink va fi utilizat pentru a trata boli ale creierului, cum ar fi Parkinson, în timp ce ambițiile pe termen lung ale tehnologiei sunt de a permite oamenilor să concureze cu inteligența artificială.
Un prototip a fost deja testat pe animale. În vara anului trecut, Musk a anunţat, că proiectul ar putea fi testat pentru prima dată pe oameni în acest an.
Neuralink a fost creat în 2016, iar până acum au fost dezvăluite puține informații despre cum va funcționa noua tehnologie.
După ce a primit mai mult de 158 de milioane de dolari pentru finanțare, Neuralink a anunțat într-o prezentare din 2019 că a dezvoltat un dispozitiv „asemănător mașinii de cusut” capabil să conecteze creierele direct la computere.
- „Maxxing” a fost ales cuvântul anului 2026
- „Singularitatea A.I. a început”, avertizează Jack Clark, cofondatorul Anthropic. Ce înseamnă asta pentru omenire
- Pentru șoferii nervoși, a apărut mașina din care poți înjura fără să cobori geamul. Mazda a prezentat un SUV electric cu un difuzor în față
- Poate un robot să devină bonă? Faraday Future testează interacțiunea unui robot de 90.000 de dolari cu adulții și copiii din Brooklyn
- Mercurul, transformat în aur. Ce metodă a folosit compania americană Marathon Fusion
Partenerii noștri