- Peking: MotionCutMix este o metodă de antrenare A.I. pentru editarea mișcărilor umane 3D.
- Tehnologia A.I. permite modificarea mișcărilor, care folosește simple instrucțiuni text.
- MotionCut combină părți ale corpului din secvențe diferite pentru a crea mișcări fluide și naturale.
- Noua metodă reduce nevoia de date adnotate și generează milioane de exemple automat.
- MotionCutMix este valoros pentru jocuri video, animații, VR și instruire profesională.
Cercetătorii din China au creat un nou instrument A.I. care poate genera și edita mișcări umane realiste în 3D. Sistemul funcționează pe baza unor simple instrucțiuni text, iar tehnologia este utilă pentru jocuri video, animații și realitate virtuală.
Despre ce timp de A.I. vorbim mai exact?
Ceercetătorii de la Institutul de Inteligență Artificială al Universității Peking a lansat MotionCutMix, o tehnică inovatoare care permite A.I. să genereze și să editeze realist mișcări umane 3D, pe baza unor simple instrucțiuni text. Această metodă este extrem de promițătoare pentru domenii precum jocurile video, animațiile, realitatea virtuală sau instruirea profesională în sănătate, sport sau intervenții de urgență.
MotionCutMix funcționează prin combinarea părților corpului din secvențe diferite de mișcare, astfel încât să creeze tranziții line și naturale între gesturi. Dacă până acum modelele A.I. se bazau pe seturi fixe de date video, adesea greu de găsit și costisitor de adnotat, noua tehnologie generează dinamic noi exemple de antrenament. Acest lucru permite modelului să învețe dintr-o gamă largă de mișcări fără a depinde de baze de date annotate manual.
În plus, cercetătorii au introdus și modelul MotionReFit, un sistem de difuzie care ajută la rafinarea mișcărilor și la menținerea realismului. Noua tehnologie este capabilă să editeze atât pozițiile specifice ale corpului — cum ar fi mișcarea brațelor sau picioarelor — cât și stilul general al mișcării, fie că e vorba de o alergare rapidă sau de un mers relaxat.