- Studiul Mazzini et al., Scientific Reports (2025) arată că 33 din 105 câini au manifestat trăsături asemănătoare dependenței de joc
- Cele mai pronunțate comportamente: poftă, pierdere a autocontrolului, fixare intensă pe jucărie
- Corelațiile cu răspunsurile proprietarilor confirmă că fenomenul se extinde și în viața de zi cu zi
- Deși seamănă cu dependențele umane, autorii avertizează: nu toți câinii pasionați de mingi sunt „dependeți”
- Concluzia: joaca e sănătoasă, dar uneori, la fel ca în cazul oamenilor, „prea mult bine” poate deveni o problemă
Unii câini nu se mai satură să aducă mingea. Dar ce se întâmplă când jocul se transformă în comportament compulsiv?
Un studiu publicat în Scientific Reports de o echipă de la Universitatea din Berna și Vetmeduni Viena a descoperit că un subset de câini prezintă tendințe asemănătoare dependențelor umane. Cercetătorii au analizat 105 câini extrem de motivați pentru jocul cu jucării și au observat că aproximativ o treime (33) nu se puteau opri — nici când jucăria dispărea, nici când li se oferea mâncare sau atenție.
„Unii câini se comportau exact ca oamenii care nu pot închide consola de jocuri”, a explicat autoarea principală Stefanie Riemer pentru The Guardian. „Își pierdeau complet interesul pentru orice alt stimul — tot ce conta era jucăria.”
Cum s-a desfășurat studiul
Echipa a dezvoltat un Addictive-like Behaviour Test (AB-T): un set de 14 subteste care verifică reacțiile câinelui atunci când jucăria preferată este
- ușor accesibilă,
- pusă într-o cutie imposibil de deschis,
- sau la vedere, dar inaccesibilă.
Cercetătorii au urmărit criterii similare celor folosite în diagnosticarea dependențelor umane:
craving (pofta), saliență (importanță exagerată), lipsa autocontrolului și modificarea stării emoționale.
În paralel, stăpânii au completat un chestionar despre comportamentul zilnic al animalului: cât insistă pe jucărie, cât de greu se lasă distras, cât de frustrat devine când nu are acces la ea.
Rezultatele au fost clare: câinii cu scoruri mari în test au obținut și scoruri ridicate în chestionare, confirmând că trăsăturile observate în laborator se regăsesc și acasă.
Ce au descoperit cercetătorii
Câinii din grupul „high-AB” (adică cei cu peste 44,2 puncte în testul comportamental) au manifestat:
- fixare intensă pe jucărie, chiar și în prezența mâncării;
- vocalizări și mişcări repetitive (sărituri, mers în cerc) când jucăria era ascunsă;
- frustrare vizibilă când nu o puteau atinge;
- și o scădere a interesului pentru interacțiunea socială.
În schimb, câinii „low-AB” se distrau, dar știau când să se oprească — acceptau ușor alte activități și își reveneau rapid după întreruperea jocului.
Criteriul „mood modification” (schimbarea stării de spirit) nu a fost semnificativ, semn că nu vorbim despre o simplă plăcere a jocului, ci despre un pattern compulsiv, unde recompensa nu mai aduce neapărat bucurie.
Când „mingea preferată” devine o problemă reală
Specialiștii avertizează că joaca excesivă nu e neapărat sănătoasă.
Câinii care aleargă ore întregi după mingi pot ajunge la suprasolicitare fizică, leziuni articulare sau chiar stres emoțional. Mai grav, unii pot deveni iritabili sau neatenți atunci când sunt separați de jucăria lor, la fel ca un gamer scos forțat dintr-o sesiune intensă.
„Aceste comportamente apar mai des la rasele de lucru, unde oamenii au selectat deliberat câini cu un nivel foarte mare de motivație pentru joc”, a spus Riemer. „E util în dresaj, dar poate deveni maladaptativ acasă.”
Ce nu știm (încă)
Cercetătorii recunosc că studiul este exploratoriu și are limite clare:
- nu pot fi evaluate criterii precum toleranța sau sevrajul în sesiuni scurte;
- pragul de 44,2 puncte e o convenție statistică, nu un diagnostic;
- chestionarele pot fi influențate de percepțiile stăpânilor.
De asemenea, nu se știe încă dacă aceste comportamente afectează direct bunăstarea psihologică a câinilor sau dacă reprezintă doar o formă intensă de motivație pentru joacă.
Cercetările următoare vor analiza diferențele între rase, componente genetice și dacă există asemănări neurologice cu dependențele umane.
Ce pot face proprietarii
Dacă ai acasă un „ball junkie”, cercetătorii recomandă:
- Varietate — alternează tipurile de jocuri (căutare, olfactiv, social).
- Pauze clare — nu continua jocul până la epuizare.
- Întăriri alternative — folosește recompense alimentare sau sociale.
- Monitorizare — dacă joaca produce frustrare intensă, consultă un specialist în comportament canin.
„Majoritatea câinilor se joacă sănătos și fericit,” explică Riemer, „dar, ca și la oameni, există o linie subțire între pasiune și dependență.”