• XMM-Newton (ESA) și XRISM au surprins o erupție de raze X urmată, în câteva ore, de vânturi cosmice accelerate la ~60.000 km/s
• Evenimentul vine din galaxia spirală NGC 3783, unde se află o gaură neagră supermasivă de circa 30 de milioane de mase solare
• Este prima observație directă care arată cât de rapid se nasc aceste vânturi – în mai puțin de o zi după flare
• Datele indică un mecanism dominat de câmpuri magnetice care se „desfac” brusc, analog erupțiilor solare, dar la scară cosmică
• Descoperirea clarifică modul în care găurile negre modelează galaxiile și ritmul de formare a stelelor

În septembrie 2025, astronomii au prins „în direct” un episod rar: o gaură neagră supermasivă din inima galaxiei NGC 3783 a produs un flare puternic de raze X care s-a stins rapid.

Imediat după, din vecinătatea ei au izbucnit vânturi ultrarapide, cu viteze de ~60.000 km/s – adică o cincime din viteza luminii. Ritmul este record: nu vorbim de ani sau luni, ci de ore.

Potrivit Agenției Spațiale Europene (ESA), e prima dată când se poate urmări atât de clar legătura cauză–efect: flare → vânturi. Practic, am văzut „scânteia” și „explozia” în aceeași zi.

Cine a văzut totul: două telescoape, o lovitură de precizie

Cheia a fost observația simultană. XMM-Newton (veteranul ESA al razelor X) a urmărit evoluția flare-ului, în timp ce XRISM – misiune condusă de JAXA, cu participare ESA și NASA – a „disecat” vânturile: viteza, structura și modul de lansare, cu ajutorul spectrometrului său de înaltă rezoluție.

Această combinație a oferit ceva rar în astrofizică: cronologia completă a unui fenomen extrem, nu doar o fotografie întârziată.

Ce e un AGN și de ce „bate vântul” acolo

Gaura neagră din NGC 3783 alimentează un nucleu galactic activ (AGN) – o regiune strălucitoare în care gazul din discul de acreție se încălzește și radiază intens. Deși nimic nu scapă de sub orizontul evenimentelor, materia din jur poate fi accelerată și expulzată sub formă de jeturi și vânturi.

În acest caz, indiciile arată spre magnetism: câmpurile magnetice, încâlcite în discul de acreție, s-ar fi „răsucit” până la punctul de rupere, eliberând energie – un mecanism surprinzător de similar cu erupțiile solare, dar pe o scenă de milioane de ori mai mare.

De ce seamănă cu Soarele (mai mult decât pare)

Comparația cu ejecțiile de masă coronală nu e doar o metaforă. La Soare, astfel de erupții pot arunca plasmă cu ~1.500 km/s. La gaura neagră, aceeași „rețetă” fizică – plasmă + câmpuri magnetice – produce vânturi de zeci de mii de km/s. Această continuitate sugerează că aceleași legi ale fizicii guvernează fenomenele, de la stele obișnuite la monștri cosmici.

De ce contează pentru istoria galaxiilor

Vânturile AGN nu sunt artificii spectaculoase fără consecințe. Ele pot încălzi gazul, reduce formarea de stele și pot remodela pe termen lung galaxia-gazdă. Faptul că aceste vânturi pot apărea fulgerător obligă modelele teoretice să includă procese rapide, nu doar evoluții lente.

Pe scurt, am aflat că găurile negre pot „apăsa accelerația” mult mai brusc decât credeam – iar asta schimbă felul în care înțelegem coevoluția dintre găuri negre și galaxii.

Citește și

• Pudu D5, robotul-câine care își face singur harta și patrulează ca un coleg de tură
• China mizează pe toriu. Jiangnan pregătește primul portcontainer nuclear al lumii
• OpenAI a apăsat din greșeală pe butonul de reclamă. Sugestiile de aplicații din ChatGPT sunt oprite