- Creierul filtrează, reorganizează și adaptează constant informațiile cu adevărat importante.
- Dacă un neuron se pierde, rețeaua rămâne funcțională.
- Această „supraîncărcare” duce la oboseală cognitivă, nu la epuizarea capacității.
Te-ai întrebat vreodată dacă creierul tău se poate umple? Studiile îți spun că nu, memoria nu are un spațiu fix, iar creierul nu păstrează tot ce trăim, ca un hard extern. În schimb, el filtrează, reorganizează și adaptează constant informațiile cu adevărat importante.
Advertisment
Creierul funcționează ca un sistem de rețele suprapuse, nu ca un hard-disk. Nu stochează amintirile în fișiere izolate, ci le împarte în rețele neuronale distribuite, așa-numitele „engrams”. Un neuron poate face parte din zeci de amintiri diferite. Dacă un neuron se pierde, rețeaua rămâne funcțională. Capacitatea vine din suprapunerea și reutilizarea circuitelor, nu din spațiu fix. Așa putem învăța, prezice și adapta în permanență.
De ce simțim totuși că „nu mai putem procesa nimic”?
Pentru că nu memoria pe termen lung se blochează, ci memoria de lucru. Ea e ca un birou unde îți ții dosarele deschise. Când biroul se umple, nu mai ai unde să lucrezi. Această „supraîncărcare” duce la oboseală cognitivă, nu la epuizarea capacității. Paul Reber, profesor la Northwestern, explică: adevăratul blocaj e procesul de stocare a informației, nu spațiul în sine. Creierul nostru rulează mai lent decât fluxul de viață…și asta creează senzația de „prea mult”.
Trei lucruri sunt esențiale: somnul, organizarea și emoția. În timpul somnului se produce consolidarea memoriei, procesul prin care informația trece din temporar în durabil. Apoi, organizarea logică și asocierea cu sens ajută la reamintire. Și nu în ultimul rând, emoția decide ce păstrăm. Memoria noastră n-a fost concepută să înregistreze tot, ci doar ce e util pentru supraviețuire și adaptare. Cum zicea Lila Davachi de la Columbia University: reținem ce are relevanță, nu ce e redundant.
Partenerii noștri