Luna trecută a fost cea mai caldă lună ianuarie înregistrată vreodată. Ce riscuri pot aduce temperaturile ridicate

Luna trecută a fost cea mai caldă lună ianuarie înregistrată vreodată, conform noilor date, anunță Sky News. Descoperirea a derutat oamenii de știință, care se așteptau ca schimbările în curenții oceanici din Pacific să atenueze creșterea temperaturilor globale.

Cifrele publicate de serviciul european Copernicus pentru climă arată că temperaturile medii din întreaga lume în luna ianuarie au fost cu 1,75°C mai ridicate decât înainte ca emisiile de gaze cu efect de seră să înceapă să crească semnificativ în timpul revoluției industriale, acum aproximativ 150 de ani.

Este cu 0,1 °C peste recordul stabilit în ianuarie anul trecut. Și vine după un an în care temperaturile au depășit pentru prima dată 1,5°C, obiectivul negocierilor privind clima.

Dr. Friederike Otto, climatolog la Imperial College din Londra, a avertizat că ritmul în creștere al schimbărilor climatice va spori riscul de fenomene meteorologice extreme și consecințele acestora.

„Luna ianuarie a acestui an este cea mai caldă înregistrată pentru că țările continuă să ardă cantități uriașe de petrol, gaz și cărbune”, a spus ea.

„Incendiile de vegetație din Los Angeles ne reamintesc clar că am atins deja un nivel incredibil de periculos al încălzirii. Vom asista la mult mai multe evenimente meteorologice extreme fără precedent în 2025.”

Exit mobile version