- Google vrea centre de date AI în spațiu, pe 81 de sateliți solari care procesează la unison
- Proiectul mută consumul uriaș de energie în afara Pământului, dar aglomerează orbitele joase
- Oamenii de știință avertizează asupra riscului de coliziuni și resturi spațiale în lanț
- Proiectul amintește de sferele Dyson cu folosire energiei planetelor, a stelei sistemului solar sau a galaxiei
Protagonistul acestei povești este Google și ambiția să de a duce Inteligența Artificială în Spațiu.
Compania propune un centru de date orbital alimentat aproape constant cu energie solară.
Planul apare pe fondul limitelor tot mai clare de energie, teren și apă de pe Pământ.
Ce vrea să facă Google, concret, în Spațiu?
Google propune Project Suncatcher, un centru de date orbital pentru Inteligența Artificială. Interogările către modele precum Gemini ar fi procesate în spațiu. Răspunsurile ar fi trimise înapoi pe Pământ.
Infrastructura nu este un singur obiect, ci un roi de 81 de sateliți. Fiecare satelit este alimentat cu energie solară și echipat cu cipuri AI. Sateliții ar procesa datele la unison.
Google colaborează pentru acest proiect cu compania de sateliți Planet, iar planul prevede lansarea a doi sateliți pe orbită joasă în 2027.
Scopul declarat este evitarea blocajelor de pe Pământ: opoziție locală, lipsă de spațiu, lipsă de energie.
Proiectul mută aceste probleme în afara planetei, dar deschide altele complet noi.
De ce sunt îngrijorați oamenii de știință și astronomii?
Sateliții ar zbura pe o orbită sincronă cu Soarele, la circa 650 km deasupra Pământului. Aceasta este cea mai aglomerată rută de pe orbita joasă.
Sateliții ar fi separați la doar 100 până la 200 de metri. Această distanță permite comunicarea, dar crește riscul de coliziune. Impactul cu particule de aer sau cu vremea spațială poate schimba traiectoriile.
Oamenii de știință avertizează că „marja de eroare se evaporă”. Un singur impact poate distruge un satelit și îl poate arunca spre ceilalți. Rezultatul ar fi o cascadă care ar șterge întregul roi.
Ar apărea milioane de fragmente noi de resturi pe o orbită deja periculoasă.
Cât de gravă este problema resturilor spațiale și ce spune contextul mai larg pe acest subiect?
Agenția Spațială Europeană spune că resturile mai mari de 1 cm pot provoca daune catastrofale.
Există deja peste 1,2 milioane de astfel de fragmente.
În jurul Pământului zboară aproape 16.000 de sateliți iar intre aceștia, proape 9.000 aparțîn rețelei Starlink a lui Elon Musk.
Planurile Starlink pentru încă 15.000 de sateliți sunt analizate de Comisia Federală de Comunicații.
Crește riscul efectului Kessler, o reacție în lanț de coliziuni care face orbitele inutilizabile.
De asemenea, Google admite expunerea cipurilor AI la radiații care pot degrada electronica și corupe datele. Nu sunt clarificate soluțiile pentru întreținere sau recuperarea hardware-ului defect.
Microsoft evocă și un precedent: Project Natick, un centru de date subacvatic lansat în 2018 lângă Scoția, a fost abandonat.
Toate acestea ne duc cu gândul la teoria sferelor Dyson care clasează civilizațiile planetare în funcție de gradul de folosire a energiei : civilizațiile primare folosesc energia propriei planete, cele mai avansate pe aceea a stelei din sistemul lor și cele mai avansate, energia galaxiei. Dar mai e mult până acolo, desi acesta ar fi un timid pas înainte.