Ce te face un geniu? Einstein însuși spunea că nu are talent special, ci doar curiozitate intensă

• A fi „geniu” nu este un dar înnăscut, ci un rezultat al muncii, curiozității și metodei.
• Supraestimăm talentul și subestimăm efortul din spatele realizărilor extraordinare.
• Scepticismul productiv și practica deliberată sunt esențiale pentru a cultiva geniul, chiar și încet.

De ce Einstein a fost un geniu? Nu datorită coeficientului său de inteligență (IQ), ci datorită metodei, curiozității și muncii sale, conform PsychologyToday.

Inteligența brută este comună, dar geniul apare atunci când este dezvoltat sistematic. Este concluzia pe care o sugerează cercetările privind raportul dintre înzestrare și cultivare în ultimii ani.

Cum se desparte inteligența de geniu în investigațiile științifice?

Știm că Edison cataloga geniul drept „1% inspirație și 99% transpirație”. Uneori, expresie îi este atribuită lui Einstein.

De fapt îi aparține unei femei. Kate Sanborn a vorbit în acești termeni în 1890. Edison era mai radical, el a declarat direct că inspirația este doar transpirație. Romancierul francez Émile Zola spunea: „Artistul nu este nimic fără dar, dar darul nu este nimic fără muncă”. Aceeași idee se aplică și în cazul geniilor. Atunci când ne gândim la personalități precum Einstein, ceea ce se întâmpla în interiorul craniului lor era doar începutul.

Geniul nu este un dat, ci un proces complex care implică ingredientele potrivite, un proces bine definit și dorința de a crea ceva excepțional. Munca depusă contează mult mai mult decât inteligența nativă. Fără ea, nu am fi auzit niciodată de Einstein.

Pe ce își bazează cercetătorii aceste concluzii?

Psihologului american Angela Duckworth este cunoscuta pentru cercetarile despre „grit” sau perseverență. Ea spune că „talentul nu înseamnă totul și asta deoarece, efortul depus e de două ori mai important”. Inteligența nu este o resursă rară. Statistic vorbind, există probabil sute de minți de nivelul lui Einstein printre noi astăzi. Atunci când ne gândim la geniile trecutului, adesea cădem în capcana unei erori de percepție: vedem oameni extraordinari și realizările lor și atribuim aceste realizări exclusiv inteligenței lor.

Nu vedem efortul din spatele scenei și anii de lectură, experimentare, eșecuri și recalibrări. Psihologul Françoys Gagné oferă o perspectivă utilă asupra motivului pentru care lumea nu are mai mulți Einsteini și da Vinci. El împarte abilitățile umane în două categorii: abilități naturale și abilități dezvoltate sistematic. Noi avem tendința de a observa talentul evident, dar a doua categorie este invizibilă pentru noi.

Ca rezultat, supraaccentuăm talentul natural, deoarece este evident și subaccentuăm dezvoltarea sistematică, deoarece este ascunsă. Dar Einstein nu a fost un elev strălucit în sensul convențional. El detesta memorarea mecanică și nu avea încredere în stilul autoritar de predare. În schimb, era atras către profesori și colegi care împărtășeau dorința sa de gândire independentă. O astfel de influență a fost „Academia Olympia”, un grup de discuții pe care l-a pus pe picioare cu colegii săi Maurice Solovine și Conrad Habicht. Împreună, ei citeau cu aviditate cărți din diverse domenii, dezbătând filozofie, știință și literatură.

Pentru da Vinci, influența formativă nu a fost în cărți, ci în experimentarea pură, nestructurată. În atelierul lui Andrea del Verrocchio, el a învățat o modalitate fluidă, interdisciplinară de a lucra. În ambele cazuri, vedem aceleași fire: curiozitate aproape agresivă și expunere timpurie la experimentare. Acesta este și cazul lui Richard Feynman, al lui Alan Turing și mulți alții. „Nu am talent special. Sunt doar curios cu înflăcărare„, îi explica Albert Einstein într-o scrisoare primului său biograf, Carl Seelig.