- Bubbles, un delfin cu bot gros din Marea Barieră de Corali, urmărește anumiți pești până când aceștia regurgitează, apoi le mănâncă hrana
- Cercetătorii au documentat 20 de episoade de hrănire între 2021 și 2025, iar în 11 dintre ele delfinul a folosit această strategie
- Ținta este, până acum, aceeași specie: bigeye trevally (Caranx sexfasciatus), iar Bubbles poate repeta manevra de până la 10 ori în 30 de minute
- Comportamentul se numește kleptoparazitism și este prima descriere detaliată a acestei strategii de hrănire la un cetaceu
- Studiul urmărește un singur individ, astfel că cercetătorii nu știu încă dacă Bubbles este o excepție sau dacă astfel de comportamente au trecut pur și simplu neobservate
Delfinii au reputația unor animale simpatice, jucăușe și mereu gata pentru fotografia perfectă. Bubbles vine cu o completare: sunt și prădători foarte inventivi.
În apropierea insulei Lady Elliot, la extremitatea sudică a Marii Bariere de Corali din Australia, cercetătorii au documentat un mascul adult de delfin comun cu bot gros (Tursiops truncatus) care folosește o strategie de hrănire neobișnuită.
Nu prinde peștele pe care îl urmărește. Îl face să renunțe la ce a prins el.
Bubbles identifică un pește dintr-un banc de bigeye trevally, îl urmărește insistent și îi copiază schimbările de direcție. Urmărirea continuă până când peștele regurgitează, probabil ca reacție la stres. Atunci delfinul abandonează victima, înghite hrana eliminată și se întoarce la banc pentru următoarea rundă.
Comportamentul este descris într-un studiu publicat pe 13 septembrie 2026 în revista Ecology and Evolution de o echipă condusă de cercetători de la University of the Sunshine Coast din Australia.
Iar Bubbles nu pare să fi descoperit metoda ieri. Personalul de la Lady Elliot Island Eco Resort îl observă în zonă cel puțin din 2017. Cercetătorii l-au putut identifica în filmări după crestăturile permanente de pe înotătoarea dorsală și după o cicatrice distinctă în formă de V de pe partea dreaptă a corpului.
Între iunie 2021 și octombrie 2025, echipa a adunat 20 de observații documentate ale comportamentului de hrănire. În 11 cazuri, secvența s-a terminat la fel: peștele a regurgitat, iar Bubbles a mâncat ceea ce fusese eliminat.
Într-unul dintre episoade, delfinul a repetat procedeul de zece ori în numai 30 de minute.
Practic, Bubbles pare să fi eliminat partea cea mai incomodă din vânătoare: capturarea prăzii. Lasă peștele să facă rost de mâncare, apoi îl convinge să i-o predea.
Kleptoparazitismul: când prânzul altuia devine cea mai eficientă pradă
Strategia are și un nume mai puțin simpatic: kleptoparazitism.
În biologie, termenul descrie situația în care un animal profită de efortul altuia și îi fură hrana deja procurată. Se întâlnește la păsări, mamifere, pești, reptile și insecte. Fregatele, de exemplu, sunt celebre pentru faptul că hărțuiesc alte păsări marine și le obligă să abandoneze captura.
La cetacee, însă, comportamentul este mult mai greu de documentat.
Au existat observații anterioare despre delfini ai lui Risso care atacau cașaloți, după care aceștia regurgitau. Nu fusese însă documentată complet secvența în care agresorul provoacă regurgitarea și apoi consumă hrana eliminată. Tocmai de aceea autorii descriu cazul lui Bubbles drept prima dovadă detaliată de kleptoparazitism la un cetaceu.
Există și o logică energetică.
Delfinii cu bot gros sunt vânători rapizi și pot folosi numeroase tehnici de hrănire: pot coopera pentru a strânge bancurile de pești, pot folosi noroiul pentru a le bloca ieșirea sau pot exploata activitatea pescarilor. Comportamentele diferă inclusiv de la o populație la alta și pot fi învățate social.
În cazul lui Bubbles, varianta este aproape contabilă: de ce să consumi energia necesară pentru a captura direct mai multe animale rapide, dacă poți urmări un pește mai mare care a făcut deja munca?
Cercetătorii spun că strategia ar putea consuma mai puțină energie decât vânătoarea directă, mai ales fiindcă Bubbles este observat de regulă hrănindu-se singur. Ipoteza este plauzibilă, dar studiul nu măsoară încă exact bilanțul energetic al metodei.
Un detaliu o face și mai interesantă: Bubbles nu mănâncă peștele pe care îl urmărește.
După regurgitare, trevally-ul pleacă, iar delfinul rămâne cu masa.
Un fel de taxă de trecere, plătită în calorii.
Ecolocația ar putea fi radarul care găsește peștii cu stomacul plin
Există însă o problemă mai interesantă decât furtul în sine: Bubbles pare să știe pe cine să urmărească.
În filmările analizate, delfinul nu atacă pur și simplu bancul. Se concentrează asupra unui anumit individ și îl urmărește chiar dacă în jurul lui înoată numeroși alți pești. Dacă iese la suprafață pentru a respira, pare să reia urmărirea aceleiași ținte după ce se scufundă.
De aici apare una dintre ipotezele cele mai interesante ale cercetătorilor: ecolocația ar putea să-i permită să identifice exemplarele care tocmai au mâncat.
Delfinii emit serii de click-uri și folosesc ecourile întoarse pentru a reconstrui informații despre obiectele din jur. Experimente anterioare au arătat că pot diferenția inclusiv tipuri de pești pe baza semnalelor acustice reflectate de corpurile lor.
Ar putea Bubbles să „vadă” acustic și care pește are stomacul plin?
Deocamdată, nu există dovada.
Cercetătorii au analizat și sunetele produse de delfin în timpul unui episod de kleptoparazitism. Într-o înregistrare de aproximativ 75 de secunde au identificat circa 200 de vocalizări, printre care serii intense de click-uri de ecolocație și sunete tonale de joasă frecvență. Activitatea sonoră era asociată cu urmărirea și se oprea după regurgitare.
Există două explicații posibile: Bubbles folosește sunetele pentru a selecta peștii potriviți sau le folosește într-un fel care intensifică stresul țintei și favorizează regurgitarea.
Studiul actual nu poate face diferența între ele.
Ceea ce știm este că tactica pare foarte specifică. Cercetătorii au observat-o numai asupra speciei bigeye trevally și nu au documentat Bubbles folosind aceeași metodă asupra altor pești.
Delfinii „simpatici” rămân prădători, chiar dacă par că zâmbesc
Povestea lui Bubbles intră într-o zonă în care biologia se lovește de imaginea construită de cultura populară.
Delfinii par că zâmbesc. Sar din apă. Interacționează cu oamenii. Sunt extrem de inteligenți. De aici până la imaginea „băieților buni ai oceanului” nu a fost decât un episod din Flipper.
Pentru biologi, însă, Bubbles nu este un personaj negativ.
„Delfinii sunt prădători și își vânează activ prada”, explică Asia Haines, coautoare a studiului, în comunicatul University of the Sunshine Coast. Ea spune că tendința oamenilor de a vedea delfinii drept „băieții buni ai mării” vine în bună măsură din antropomorfizare – atribuirea unor trăsături și motivații umane animalelor.
Bubbles nu este „rău” cu peștii.
Și-a găsit pur și simplu o strategie care funcționează.
Asta îl face interesant pentru cercetători, pentru că delfinii sunt cunoscuți pentru plasticitatea comportamentală: capacitatea de a inventa, învăța și păstra tehnici noi atunci când mediul le oferă o oportunitate.
Un singur Bubbles nu face o regulă: misterul rămâne sub apă
Există și o limită importantă a studiului: N=1.
Toate cele 11 episoade confirmate de kleptoparazitism provin de la același delfin.
Cercetătorii nu pot spune dacă metoda este răspândită printre delfinii cu bot gros, dacă există doar într-o populație locală sau dacă Bubbles și-a inventat singur acest truc.
Mai există o posibilitate: fenomenul să fie mai frecvent decât credem, dar oamenii să nu fi fost acolo să-l filmeze.
A observa un delfin sub apă suficient de mult încât să surprinzi exact momentul în care selectează un pește, îl urmărește, îi provoacă regurgitarea și îi mănâncă hrana este mult mai dificil decât a monitoriza un animal terestru.
De aceea, autorii spun că dronele, camerele purtate de animale și sistemele automate de monitorizare ar putea scoate la lumină comportamente pe care cercetătorii pur și simplu nu le-au văzut până acum.
Aceeași revoluție tehnologică începe deja să schimbe studiul faunei. AlephTech a prezentat un sistem AI folosit în Alpii Elvețieni pentru identificarea speciilor și analiza automată a comportamentului animalelor, un exemplu al modului în care camerele și inteligența artificială pot transforma observații rare în seturi de date analizabile.
În România, tehnologiile de monitorizare a mediului se extind în aceeași direcție: ZF a scris despre sistemul de 272,6 milioane de lei care combină imagini din satelit, camere video cu AI și LiDAR pentru supravegherea pădurilor. Instrumentele sunt diferite, dar principiul este același: tehnologia poate vedea sistematic lucruri pe care un observator uman le surprinde doar întâmplător.
Pentru Bubbles, verdictul rămâne astfel deschis.
Poate că este un geniu local al economisirii energiei. Poate că alți delfini fac exact același lucru de ani întregi și nimeni nu i-a surprins suficient de aproape.
Cert este că un singur delfin a reușit să demonstreze încă o dată cât de puțin din viața reală a animalelor marine vedem de la suprafață.
Și, în cazul lui Bubbles, că uneori cea mai bună partidă de vânătoare începe după ce prada altcuiva a luat deja masa.