• Cercetătorii britanici au demonstrat că bondarii pot distinge între flash-uri lungi și scurte, similar codului Morse
  • Albinele au fost antrenate într-un labirint unde durata luminii indica fie zahăr, fie o soluție amară
  • Rezultatele arată că bondarii învață durata semnalului, nu poziția sau mirosul recompensei
  • Studiul sugerează existența unor mecanisme neuronale rapide de procesare a timpului în insecte
  • Descoperirea are implicații pentru neuroștiință și pentru proiectarea unor sisteme de inteligență artificială mai eficiente, inspirate din „creiere miniaturale”

Bondarii sunt oficial mai buni la codul Morse decât te-ai aștepta. Un studiu publicat în Biology Letters arată că Bombus terrestris poate distinge între „puncte” (flash-uri scurte) și „linii” (flash-uri lungi) de lumină, o performanță care până acum fusese observată doar la oameni, macaci și porumbei.

Cercetătorii de la Queen Mary University of London, conduși de doctoranda Alex Davidson și dr. Elisabetta Versace, au demonstrat că un bondar poate decide unde să caute hrană pe baza duratei unui semnal luminos – o abilitate temporală care, în mod normal, necesită mecanisme cognitive destul de fine.

Iar rezultatul pare să vină direct dintr-un roman steampunk: o insectă de câțiva milimetri „citește” timpul la fel ca operatorii radio ai începutului de secol XX.

Recomandări

VIAȚĂ VEȘNICĂ ÎN CLOUD
YOUTUBE ELIMINĂ DEEPFAKE LA CERERE
ȘTIINȚA PRINDE ARIPI

Labirintul cu lumini unde zahărul înseamnă „dot”, iar amăreala „dash”

Pentru a testa această abilitate, echipa a construit un mini-labirint conectat la cuib. Albinele selecționate – cele mai motivate, adică „foragerii” care ies natural la cules – erau atrase într-o cameră de testare unde vedeau două cercuri galbene pe un ecran.

Cele două lumini intermitente aveau durate diferite:

  • flash scurt (dot) → recompensa cu zahăr;
  • flash lung (dash) → o soluție amară de chinina, respinsă instinctiv de albine.

Pentru a evita orice truc, cercetătorii schimbau constant pozițiile luminilor în fiecare compartiment, astfel încât albinele să învețe durata, nu locul. Iar în testele finale, luminile continuau să clipească, dar nu mai exista nici zahăr, nici amăreală – doar apă.

Și totuși, majoritatea bondarilor continuau să aleagă exact durata asociată anterior cu zahărul. Asta înseamnă că insectele învățaseră efectiv „citirea” timpului, nu doar repetau o mișcare.

Cum reușește un creier cât un fir de praf să facă matematică temporală

Bondarii nu întâlnesc flash-uri sincronizate în natură, deci această performanță nu vine dintr-o abilitate evoluată special pentru „citirea” luminii pulsate.

Cercetătorii iau în calcul două scenarii:

  1. Există mici „ceasuri interne” rapide în creierul lor – mecanisme neuronale capabile să măsoare milisecunde.
  2. Abilitatea de a codifica durata este o proprietate de bază a neuronilor – un fel de „funcție implicită” a sistemului nervos, reutilizată pentru sarcini precum navigația sau coordonarea în zbor.

Pentru un creier de sub un milimetru cub, este o performanță remarcabilă. Studiul sugerează că percepția timpului, considerată mult timp un atribut al unor sisteme nervoase sofisticate, poate apărea și în arhitecturi biologice ultra-eficiente.

Ce pot învăța roboții și inteligența artificială din mintea unei insecte

Pe cât de mic este creierul unui bondar, pe atât de mare este impactul potențial al descoperirii.

Albinele demonstrează că procesarea complexă a timpului nu are nevoie de mii de neuroni specializați. Asta poate inspira:

  • modele de inteligență artificială mai compacte și eficiente,
  • algoritmi pentru roboți mici,
  • sisteme de navigație care folosesc „durata” ca semnal-cheie, nu doar intensitatea.

„Procesarea duratei cu un creier atât de mic arată că natura a găsit soluții elegante la probleme cognitive aparent complicate”, spune dr. Elisabetta Versace.

Cu alte cuvinte: dacă albinele pot face „Morse” cu un creier cât o firimitură, poate și tehnologia noastră poate învăța să fie mai inteligentă fără să fie mai mare.

Citește și