• Meta a testat software de recunoaștere facială furnizat de Rank One Computing, companie care lucrează cu poliția, agenții federale și zona militară din SUA
• Tehnologia era legată de o versiune internă a aplicației Meta AI, folosită pentru ochelarii smart Ray-Ban și Oakley
• Potrivit WIRED, funcția nu a fost activă pentru utilizatori, iar Meta a eliminat codul pe 5 iunie, după o investigație separată despre sistemul intern „NameTag”
• Rank One furnizează tehnologii biometrice pentru identificare facială, analiză video și verificarea identității la scară mare
• Cazul arată cât de subțire devine linia dintre inteligență artificială utilă și infrastructură de supraveghere purtată pe nas

Meta a testat software de recunoaștere facială pentru ochelarii săi smart, folosind tehnologie furnizată de Rank One Computing, o companie americană care vinde sisteme biometrice către poliție, agenții federale și clienți militari.

Informația apare într-o investigație WIRED, bazată pe o licență software emisă de Rank One și legată de o versiune de test a aplicației Meta AI, aplicația care controlează ochelarii Ray-Ban Meta și Oakley Meta.

Pe scurt, Meta nu a testat doar o funcție care te ajută să-ți amintești numele colegului de la conferință. A testat o tehnologie care poate transforma o pereche de ochelari într-un scanner de fețe. În varianta optimistă, este un asistent social elegant: „Îl cheamă Andrei, l-ai întâlnit la evenimentul de marți”. În varianta incomodă, este un mic panou de control al supravegherii purtat direct pe nas.

Potrivit WIRED, licența acoperea nu doar recunoaștere facială, ci și „liveness detection”, adică verificarea faptului că sistemul vede o persoană reală, nu o fotografie, o mască sau o imagine falsă. Documentul ar fi permis folosirea a până la 10 milioane de șabloane faciale — profiluri biometrice folosite pentru compararea și identificarea oamenilor.

Meta nu a explicat public de ce a licențiat tehnologia, când a început relația cu Rank One și dacă aceasta continuă. Rank One a refuzat, la rândul său, să comenteze pentru WIRED. Detaliul important este că sistemul nu a fost activ pentru utilizatorii obișnuiți. Nu există, pe baza informațiilor publice, dovada că posesorii de ochelari Meta au putut identifica oameni pe stradă.

Dar simplul fapt că tehnologia a fost testată ridică o întrebare serioasă: cât de departe poate merge o companie tech cu AI-ul integrat în produse de consum înainte ca produsul să nu mai fie doar convenabil, ci și intruziv?

Rank One vine din lumea poliției, a armatei și a bazelor biometrice

Rank One Computing nu este un startup care a pus „AI” în nume ca să prindă investitori la cafeaua de dimineață. Compania, cunoscută comercial și ca ROC, dezvoltă software biometric pentru recunoaștere facială, verificare a identității, analiză video și securitate. Potrivit WIRED, aproximativ 80% din veniturile sale vin de la clienți guvernamentali.

Tehnologia Rank One a fost cumpărată de US Marshals Service, care o folosește pentru confirmarea identității deținuților în timpul transportului, fără amprentare. Naval Criminal Investigative Service, poliția Marinei americane, a achiziționat ROC Watch, un instrument video al companiei. Rank One a lucrat și la recunoaștere facială la distanță mare pentru US Special Operations Command, susținând că software-ul său poate identifica o față de la până la un kilometru.

Aici intră în scenă partea care face povestea mai grea decât un simplu scandal de aplicație. Aceeași tehnologie care poate fi folosită pentru securitate publică, control la frontieră sau operațiuni militare este testată într-un ecosistem de produse pentru consumatori. Nu mai vorbim despre camere montate în aeroporturi sau baze de date folosite de agenții. Vorbim despre ochelari care arată ca un accesoriu de lifestyle.

Iar această migrație a tehnologiei nu este nouă. Internetul, GPS-ul și multe alte instrumente au trecut din zona militară sau guvernamentală în viața de zi cu zi. Diferența este că biometria nu măsoară unde ești sau ce cauți. Măsoară cine ești. Fața nu este o parolă pe care o schimbi după o scurgere de date. Nu-ți poți reseta nasul și pomeții din setări.

De aceea, discuția despre Rank One și Meta nu este doar despre o licență software. Este despre ce se întâmplă când tehnologiile cu dublă utilizare — utile în unele contexte, riscante în altele — ajung în produse de masă, fără ca publicul să vadă clar procesul de decizie.

Ochelarii smart schimbă regula jocului: nu mai ridici camera, doar privești

Ochelarii smart par, la prima vedere, etapa firească după telefon. Telefonul a pus camera în buzunar. Ochelarii o pun pe față. Meta îi vinde ca dispozitive pentru fotografii rapide, video hands-free, muzică, apeluri și interacțiune cu inteligența artificială. Promisiunea este seducătoare: tehnologia dispare din mână și se lipește de privire.

Dar tocmai aici apare problema. Când cineva ridică telefonul ca să filmeze, vezi gestul. Poți întoarce capul, poți spune nu, poți înțelege ce se întâmplă. Când camera este în ramă, granița dintre „mă uit la tine” și „te scanez” devine mult mai neclară. Dacă peste această cameră se adaugă recunoaștere facială, produsul trece într-o categorie sensibilă: identificarea oamenilor în spații publice sau semi-publice.

WIRED a relatat anterior că Meta introdusese în aplicația sa un sistem intern numit NameTag, conceput pentru identificarea fețelor surprinse de ochelari. Codul era dormant, deci inactiv pentru utilizatori, dar componentele ar fi ajuns în aplicația Meta AI, descărcată pe peste 50 de milioane de telefoane. Pe 5 iunie, după relatarea WIRED, Meta a eliminat codul de recunoaștere facială din aplicație.

Este important de spus limpede: nu avem dovada unei funcții publice active. Nu vorbim despre milioane de utilizatori care ar fi primit un „Shazam pentru oameni” peste noapte. Vorbim despre infrastructură testată, cod prezent în aplicație și o direcție tehnologică pe care Meta pare să o fi explorat serios.

Într-o lume în care utilizatorii deja au dificultăți să distingă ce este real și ce este generat de AI, ochelarii cu recunoaștere facială adaugă un strat nou de confuzie: nu doar ce vezi poate fi interpretat de algoritmi, ci și cine ești poate fi citit de cineva din fața ta.

Problema reală nu este doar tehnologia, ci consimțământul celor filmați

Recunoașterea facială nu este, prin definiție, răul absolut. Poate ajuta la deblocarea unui telefon, la verificarea identității într-un sistem bancar, la prevenirea fraudei sau la găsirea unei persoane dispărute. În anumite scenarii, poate fi utilă, rapidă și chiar mai sigură decât metodele vechi.

Dar într-un produs purtabil de masă, întrebarea se mută de la „funcționează?” la „cine a fost de acord?”.

Persoana care poartă ochelarii poate accepta termenii și condițiile. Dar oamenii pe care îi vede pe stradă, la metrou, la birou sau într-un restaurant nu au bifat nimic. Nu au descărcat aplicația. Nu au apăsat „accept”. Pur și simplu au apărut în câmpul vizual al altcuiva.

Asta face cazul Meta sensibil. Compania nu vinde doar software către experți, ci produse către publicul larg. Iar publicul larg nu funcționează ca o agenție federală cu proceduri, mandate și audit. Dacă recunoașterea facială ajunge într-un gadget mainstream, riscul nu mai este doar supravegherea instituțională, ci supravegherea casual: oameni obișnuiți care pot identifica alți oameni în contexte în care aceștia nu au consimțit.

Există și problema erorilor. Sistemele de recunoaștere facială pot produce identificări greșite, iar performanța lor poate varia în funcție de calitatea imaginii, lumină, unghi, sex, vârstă sau origine. Într-un album foto personal, o eroare poate fi stânjenitoare. Într-un context de securitate, poate fi gravă. Într-o pereche de ochelari purtată de oricine, poate deveni imprevizibilă.

Cazul vine într-un moment în care companiile se grăbesc să pună AI generativ peste tot: în căutare, în aplicații, în asistenți personali, în vânzări, în securitate și acum, tot mai mult, în dispozitive purtabile. ZF a scris recent despre riscurile generate de încrederea excesivă în AI, citând un studiu KPMG în care 56% dintre respondenți au spus că au făcut greșeli după ce s-au bazat pe răspunsuri AI neverificate.

Aceeași logică se aplică și aici. Când AI-ul îți scrie un e-mail greșit, repari fraza. Când AI-ul identifică greșit o persoană, problema poate atinge reputația, siguranța sau viața privată. Iar când tehnologia este montată într-un obiect care arată ca o pereche normală de ochelari, publicul nici măcar nu știe când intră în scenă.

Meta are o istorie complicată cu datele biometrice. În 2021, compania a anunțat că oprește sistemul de recunoaștere facială de pe Facebook și că șterge peste un miliard de șabloane faciale, după ani de controverse și presiuni legale. Faptul că tehnologia revine acum în jurul ochelarilor smart, fie și ca prototip intern, va fi privit inevitabil prin acea memorie.

Pentru Meta, tentația este clară: ochelarii devin mult mai inteligenți dacă înțeleg lumea din fața utilizatorului. Pentru public, miza este la fel de clară: nu orice lucru pe care AI-ul îl poate recunoaște trebuie recunoscut automat. Uneori, cea mai importantă funcție a unui gadget nu este să vadă mai mult, ci să știe când să nu se uite.

Citește și

• Internetul a intrat în modul „detectiv”: 85% dintre adulți nu mai știu ce e real și ce e AI
• Anthropic lansează Fable 5, cel mai puternic model AI al său, cu restricții speciale de securitate
• Prima injecție care promite să întinerească celulele a ajuns la om. Nu e nemurire, e faza 1