- Videoclipurile cu reacții la răspunsurile ChatGPT adună sute de mii de vizualizări pe TikTok.
- Trendul presupune să faci o poză palmei și să îi ceri chatbotului să îți prezică viitorul.
- Cele mai frecvente cereri sunt legate de dragoste, noroc, carieră sau personalitate.
- A.I.-ul e un model de procesare a limbajului, nu un instrument de interpretare ezoterică.
- A.I.-ul nu poate interpreta liniile palmei, dar stilul general creează iluzia.
Pe TikTok, viitorul ți se citește în palmă… dar nu de cine ai crede. Internauții își trimit acum fotografii cu palmele direct către ChatGPT și așteaptă să afle ce destin îi așteaptă. A.I-ul răspunde, iar reacțiile sunt virale: unii se amuză, alții sunt uimiți cât de bine „îi nimerește”.
Advertisment
Cum citește ChatGPT în palmă?
Trendul presupune ca utilizatorii să își fotografieze palma, de obicei mâna dreaptă, și să trimită imaginea către ChatGPT, cerându-i să le „citească’” viitorul sau să le descrie personalitatea. În mesajele lor, formulează cereri simple, de tipul „Ce vezi aici?’” sau „Vreau să-mi citești în palmă”.
ChatGPT răspunde cu texte vagi, construite în jurul unor trăsături generale sau posibile scenarii de viață, fără să interpreteze efectiv liniile palmei. În videoclipurile postate, utilizatorii filmează atât procesul, cât și reacția lor la răspunsul primit, ceea ce contribuie la viralizarea trendului pe TikTok.
Și cum reușește ChatGPT să răspundă?
Tehnic, ChatGPT nu interpretează imaginea în sine. Chatbotul nu poate analiza vizual fotografia palmei, ci procesează doar cererea scrisă trimisă de utilizator. În absența unui input vizual real procesat, ChatGPT generează un răspuns standardizat, bazat pe descrieri generice ale trăsăturilor de personalitate, stil de viață sau viitor ipotetic.
Limbajul folosit este general și ambiguu, ceea ce permite fiecărui utilizator să găsească elemente care par să se potrivească. Deci formularea deschisă creează impresia unei interpretări personalizate, deși în realitate răspunsul este rezultatul unui model lingvistic, nu al unei analize științifice.
Partenerii noștri