- Lara Bothur a devenit primul corporate influencer din Germania.
- Lara a devenit corporate influencer, după o postare virală pe LinkedIn.
- Lara a explicat tehnologia prin emoție și exemple umane.
Pentru limba română – apelați la influencerul personal. Afectată tot mai tare de limbajul corporatist, sofisticat, vorbirea curentă are nevoie de traducători cu priză la public.
Advertisment
Dacă în Italia, Chiara Ferragni a inventat fenomenul de influencer de beauty și fashion în lume, Germania a deschis drumul influencerilor corporate full-time – printr-o angajată de la compania Deloitte.
Totul a ponit de la o postare virală pe Linkedin a Larei Bothur, inspirată dintr-o conversație cu bunicul ei de 101 ani, care nu înțelegea termenul de „car sharing”. Postarea a ajuns la 350.000 de oameni și i-a schimbat cariera. Deloitte i-a propus să transforme comunicarea într-o strategie externă de promovarea a brandului, dar nu prin reclame seci, ci prin povești reale despre inovație, tehnologie și oameni.
Așa a apărut poziția de corporate influencer – angajatul care nu promovează produse, ci emoția din spatele tehnologiei. Postările ei au fost văzute de 400 de milioane de persoane din Germania, Austria și Elveția și au adus 10.000 de potențiali clienți pentru Deloitte. Doar prin conținutul ei, Lara Bothur a adus companiei o vizibilitate estimată la peste 13 milioane de dolari – echivalentul unei campanii publicitare majore, dar fără niciun buget de promovare.
Până să plece anul acesta de la Deloitte, Lara a format alți 250 de mini influenceri în interiorul companiei, dintre care doi au devenit LinkedIn Top Voices. Acum, ea este influencer independent în tehnologie – colaborează cu SAP, startup-uri și alte companii globale.
Partenerii noștri