- 39% dintre tinerii din Anglia (11–18 ani) spun că au apelat la chatboți AI pentru sfaturi, companie sau suport emoțional, arată raportul anual „Generation Isolation 2025” al ONG-ului OnSide, realizat cu YouGov pe 5.035 de respondenți
- 21% dintre cei care folosesc AI afirmă că le este mai ușor să vorbească cu un chatbot decât cu o persoană reală
- Peste jumătate cer AI-ului sfaturi despre prietenii, haine sau sănătate mintală; 10% spun că îl folosesc doar ca să aibă „pe cineva cu care să vorbească”
- Raportul leagă recursul la AI de dependența de ecrane și singurătate: 76% spun că își petrec cea mai mare parte din timpul liber pe ecrane, iar 34% declară niveluri ridicate de singurătate
- În SUA, presiunea pentru reglementarea „AI companions” crește: GUARD Act, proiect bipartizan introdus în Congres, ar interzice chatboții de companie pentru minori și ar impune verificarea vârstei
Gândește-te la asta ca la un „barometru de singurătate” pentru generația care a crescut cu chatboți la un click distanță: aproape 40% dintre adolescenții britanici spun că apelează la AI pentru sfaturi, sprijin emoțional sau pur și simplu companie. Iar unii recunosc că le e mai ușor să stea de vorbă cu un bot decât cu un om.
Ce arată studiul (și de ce sună a sirenă)
Raportul „Generation Isolation 2025”, publicat de organizația OnSide pe baza unui sondaj YouGov cu 5.035 tineri între 11 și 18 ani, găsește că:
- 39% au folosit chatboți AI pentru „advice, support sau company”;
- dintre aceștia, 21% spun că e mai ușor să vorbească cu AI decât cu o persoană reală;
- peste jumătate cer AI-ului lucruri care altădată ajungeau la prieteni, părinți sau consilieri: sfaturi despre haine, prietenii, stres, tristețe sau sănătate mintală;
- 10% îl folosesc explicit fiindcă „au nevoie de cineva cu care să vorbească”.
Jamie Masraff, CEO OnSide, rezumă elegant problema: AI-ul îți răspunde instant, dar nu poate înlocui încrederea și empatia dintr-o conversație umană.
Contextul mare: AI-ul intră într-un gol care deja exista
Raportul nu spune doar „tinerii folosesc AI”. Spune de ce: aceeași generație declară niveluri ridicate de izolare și dependență de ecrane.
- 76% spun că își petrec cea mai mare parte din timpul liber pe ecrane.
- 34% raportează un nivel mare sau foarte mare de singurătate.
Pe românește, AI-ul n-a creat singurătatea, dar o „umple” cu o soluție care e la îndemână 24/7. Când ești stresat la 2 noaptea și nu vrei „să deranjezi pe nimeni”, un chatbot devine, logic, cel mai comod umăr pe care să plângi. Doar că umărul e un server.
Unde se complică lucrurile: riscurile pe care le tot vedem
Aici intră în scenă partea care îi sperie pe psihologi și pe autorități. Chatboții nu sunt terapeuți, nu sunt prieteni și, mai ales, nu sunt construiți să gestioneze emoții umane fragile.
American Psychological Association a cerut autorităților americane (FTC) să trateze chatboții de „suport psihologic” ca produse cu risc, pentru că pot oferi sfaturi greșite, mai ales către copii și adolescenți care nu pot evalua corect pericolele.
În paralel, în SUA au apărut investigații și procese legate de conversații nepotrivite cu minori și de cazuri în care familii susțin că chatboții ar fi încurajat comportamente de auto-vătămare. FTC investighează deja efectele „AI companions” asupra copiilor.
Studiul OnSide nu acuză direct AI-ul de astfel de rezultate, dar arată că adolescenții îl folosesc exact pe terenul cel mai sensibil: emoții, relații, sănătate mintală.
Politica încearcă să țină pasul (cu greu)
Pe fondul acestor semnale, Congresul SUA a introdus în octombrie 2025 un proiect bipartizan numit GUARD Act, care ar:
- impune verificarea vârstei pe platformele AI;
- bloca accesul sub 18 ani la chatboți de companie;
- obliga firmele să avertizeze clar că AI-ul nu e om.
Sună bine pe hârtie, doar că istoria social media arată că „age-verification” e ușor de fentat. Dar măcar arată că problema a ajuns oficial în zona de siguranță publică, nu doar în rubrica „trend tech”.
Concluzia, fără alarmism ieftin
Raportul OnSide nu spune că AI-ul e „răul absolut”. Spune ceva mai incomod: o parte semnificativă din adolescenți caută în AI ceea ce ar trebui să găsească la oameni. Iar când „prieteni la cerere” devin chatboții, asta nu e doar o poveste despre tehnologie – e o poveste despre singurătate, despre lipsa de spații sociale sigure și despre cât de tentant e un interlocutor care nu te judecă niciodată și îți răspunde instant.
AI-ul nu e părinte, nu e prieten, nu e terapeut. Dar pentru 2 din 5 adolescenți britanici, începe să joace rolurile astea. Iar asta e, poate, cel mai clar semn că avem o problemă mai mare decât aplicațiile: avem o generație care își caută compania în mașini.