• Parlamentul Franței a adoptat legea care interzice copiilor sub 15 ani să își creeze conturi pe rețelele sociale.
  • Platformele au la dispoziție patru luni pentru a închide conturile existente și trebuie să implementeze verificarea vârstei.
  • Comisia Europeană va analiza dacă legea este compatibilă cu legislația Uniunii Europene.

Parlamentul Franței a adoptat marți o lege care interzice accesul copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, pe fondul preocupărilor tot mai mari privind impactul acestor platforme asupra sănătății și siguranței minorilor.

Franța devine prima țară din Europa care adoptă o astfel de măsură, urmând exemplul Australiei, unde prima interdicție din lume pentru utilizatorii sub 16 ani ai platformelor precum Facebook, Snapchat, TikTok și YouTube a intrat în vigoare în luna decembrie, scrie Reuters.

„Franța deschide drumul, fiind prima țară din Europa care adoptă o majoritate digitală”, le-a declarat senatorilor Anne Le Hénanff, ministru delegat pentru Inteligență Artificială.

Recomandări

VIAȚĂ VEȘNICĂ ÎN CLOUD
YOUTUBE ELIMINĂ DEEPFAKE LA CERERE
ȘTIINȚA PRINDE ARIPI

Legea a fost aprobată marți de ambele camere ale Parlamentului francez – Senatul și Adunarea Națională.

Președintele Emmanuel Macron, care în luna aprilie i-a îndemnat pe tineri să lase telefoanele deoparte și să citească pentru a deveni cetățeni mai buni, dorește ca legea să intre în vigoare înainte de începutul noului an școlar.

Potrivit noii legislații, copiii cu vârsta sub 15 ani nu vor mai putea crea conturi pe rețelele sociale începând cu 1 septembrie. Platformele vor avea la dispoziție încă patru luni pentru a închide conturile deja existente.

De asemenea, companiile vor trebui să implementeze sisteme de verificare a vârstei aprobate de autoritatea franceză pentru protecția datelor personale.

În general, platformele de socializare se opun interdicțiilor generale și susțin că aplică deja măsuri de protecție pentru utilizatorii minori, inclusiv limite de vârstă. Totuși, acestea au transmis că vor respecta legislația acolo unde guvernele adoptă astfel de restricții.

Comisia Europeană lucrează, la rândul său, la un set de reguli privind rețelele sociale pentru protejarea tinerilor la nivelul Uniunii Europene și va analiza dacă legea adoptată de Franța este compatibilă cu legislația europeană.

„V-am lăsat în această junglă și ea v-a furat atenția”, le-a spus Emmanuel Macron adolescenților, în cadrul unui eveniment organizat în aprilie, referindu-se la lipsa reglementărilor pentru rețelele sociale.

„Trebuie să încetinim ritmul și să vă ajutăm să deveniți adulți și, mai presus de toate, cetățeni”, a adăugat președintele francez.

„De aceea vrem să spunem că, înainte de vârsta de 15 ani, nu vor mai exista rețele sociale”, a declarat Macron.

65% dintre români susțin stabilirea unei vârste minime legale pentru accesul minorilor la rețelele sociale

Două treimi dintre români susțin stabilirea unei vârste minime legale pentru accesul minorilor la rețelele sociale, conform Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 2-6 martie 2026. 65,4% dintre respondenți sunt total de acord cu această măsură, iar 16,7% declară că sunt oarecum de acord. În schimb, 3,6% se declară oarecum împotrivă, iar 12,2% sunt total împotrivă. 2,1% dintre respondenți spun că nu știu sau nu răspund.