• Elon Musk a propus ca Starlink să fie extins dincolo de internet: sateliții ar putea găzdui compute pentru inteligență artificială și chiar ar putea „diminua” ușor radiația solară ca formă de geoinginerie climatică
• Ideea de „data center în spațiu” apare tot mai des în Big Tech, pe fondul cererii energetice uriașe pentru AI și al blocajelor din rețelele terestre
• Comunitatea astronomică avertizează că orbita joasă e deja supra-aglomerată, iar mii de sateliți în plus cresc riscul de coliziuni în lanț (Kessler Syndrome)
• Rapoartele despre traficul Starlink arată o dinamică intensă: zeci de mii de manevre de evitare a coliziunilor în ultimii ani și sute de sateliți retrași din orbită în 2025
• Pe fondul acestor planuri, lipsa de reglementare globală pentru constelații uriașe și pentru geoinginerie solară devine tot mai vizibilă și mai riscantă

Elon Musk are un talent special: să ia o problemă uriașă, să-i pună un nume simplu și să o arunce pe X ca pe o grenadă conceptuală. De data asta, țintele sunt două: foamea de energie a inteligenței artificiale și încălzirea globală. Soluția propusă? Mai mulți sateliți Starlink. Mulți, mulți mai mulți.

De la internet pentru toți la AI în cer: ce propune Musk, pe scurt

Musk spune că generația viitoare de sateliți Starlink (V3), cu legături laser rapide între ei, ar putea funcționa ca un fel de „cloud orbital”: un strat de compute pentru AI alimentat de energie solară direct din spațiu. Tradus în română de cartier: dacă data center-ele de pe Pământ înghit prea mult curent, mută-le acolo unde Soarele bate nonstop.

Nu e prima oară când ideea apare în industrie. Discuții despre „data center-e în orbită” circulă deja printre lideri tech, ca soluție la creșterea explozivă a consumului energetic pentru AI. Diferența e că Musk nu doar vorbește: are și rachetele, și constelația deja pe orbită.

„Dimming the Sun”: o idee radicală împinsă direct în orbită

A doua idee e și mai spectaculoasă: o constelație de sateliți solari, coordonați de AI, care ar ajusta „puțin” câtă lumină ajunge pe Terra. În limbaj științific, asta intră la geoinginerie solară (solar radiation management): tehnici care răcesc planeta prin reflectarea unei fracțiuni mici din radiația solară.

E o dezbatere încinsă de ani buni. Unii climatologi văd SRM ca pe un airbag de urgență dacă depășim praguri periculoase. Alții avertizează că putem declanșa efecte secundare greu de controlat: schimbări regionale ale precipitațiilor, dezechilibre climatice, și mai ales „dependență” – dacă începi și apoi oprești brusc, temperatura poate să sară rapid în sus.

Musk simplifică, cum îi e stilul, dar esența mesajului a speriat pe bună dreptate comunitatea științifică: „ne apucăm de modificat lumina Soarelui” fără un acord global.

Starlink și problema traficului spațial: de ce astronomii sunt în alertă

Aici intră partea mai puțin „wow” și mai mult „hai să ne uităm la cifre”. Starlink e deja cel mai mare actor din orbita joasă. Sateliții lor au nevoie constant de manevre ca să evite coliziuni cu alți sateliți sau cu resturi. Asta e un simptom clar că spațiul de lângă Pământ începe să semene cu o autostradă la ora de vârf, dar fără poliție rutieră.

Astronomii au două mari frici:

1. Kessler Syndrome – scenariul în care o coliziune produce fragmente, fragmentele provoacă alte coliziuni, iar orbita devine un câmp de schije greu de folosit pentru sateliți sau misiuni umane. Risc exponențial, nu liniar: cu cât sunt mai multe obiecte, cu atât probabilitatea unui „efect domino” e mai mare.
2. Impactul asupra observațiilor – mii de sateliți strălucitori înseamnă mai multe dungi luminoase pe imaginile telescopelor și mai mult zgomot în datele științifice. Cu alte cuvinte, dacă ridici privirea la cer, vezi reclame în mișcare.

Reguli lente, rachete rapide: ce urmează pentru spațiul de deasupra noastră

Marea problemă nu e că ideile sunt imposibile tehnic. Unele chiar ar putea să funcționeze. Problema e că spațiul nu are încă un „cod rutier” pe măsura vitezei cu care îl populăm.

Reglementarea internațională merge încet, cu comitete, tratate și ani de negocieri. SpaceX lansează sateliți în loturi mari, la câteva zile. Diferența de ritm e uriașă și se vede: discuțiile ONU și ale comunității astronomice nu reușesc să țină pasul cu realitatea de pe orbită.

În cazul geoingineriei solare, miza e și mai mare. Dacă cineva chiar ar încerca să reducă lumina solară la scară planetară, nu mai vorbim doar despre tehnologie, ci despre geopolitică: cine decide parametrii, cine verifică efectele, cine răspunde dacă o regiune suferă consecințe neprevăzute? În Europa există deja apeluri ca astfel de tehnologii să fie blocate sau amânate până la apariția unui cadru global clar.

De ce contează acum

Pentru că Musk ridică miza Starlink de la „serviciu comercial” la „infrastructură planetară”. Dacă Starlink devine un super-cloud orbital pentru AI, asta înseamnă ani întregi de lansări suplimentare. Dacă Starlink ajunge să fie parte dintr-un sistem climatic global, impactul depășește cu mult industria spațială: intrăm într-o zonă în care un actor privat poate influența direct climatul, fără un consens global.

Citește și

• Oamenii de știință au detectat primele „fulgere” pe Planeta Marte. Ce reprezintă această descoperire pentru omenire
• Mercedes își pune instructions overlay pe motor. Cum folosește AR ca să monteze mai rapid piesele de F1
• Meta ar putea face switch-ul de la Nvidia la Google. TPU-urile intră în liga mare a AI-ului