- Vogue l-a numit „cel mai bine îmbrăcat bărbat de pe TikTok”.
- A fost inclus în lista TIME 100 Creators, categoria leaders.
- A câștigat milioane de urmăritori cu look-uri SF.
Când vine vorba despre „cel mai bine îmbrăcat bărbat de pe TikTok”, competiția s-a încheiat de mult.
Advertisment
Câștigătorul este Wisdom Kaye – are 12 milioane de urmăritori pe TikTok, 6 milioane pe Instagram și o carieră care explodează din fiecare postare. Născut în Lagos, Nigeria, și crescut în Houston, Texas, Kaye a experimentat la început cu ingineria electrică. Nu a funcționat, așa că a trecut la modă. Pe TikTok.
Ținutele personalizate de până la 100.000 de euro, inspirate din filme, jocuri și provocările urmăritorilor l-au făcut celebru. A ajuns dorit de toate casele de modă. Kaye a defilat pentru Dior, Balmain, Fendi sau Ralph Lauren. Anul acesta a ajuns pe lista „TIME 100 Creators” la categoria leaders.
La feminin, Sofia Coelho impune standardul. Influencer de modă și creatoare digitală din Porto, Sofia a trecut de pragul de 1 milion de urmăritori pe Instagram. Totul a pornit ca hobby în timpul facultății de economie, apoi s-a transformat în job full time. Călătorește prin capitalele modei și se inspiră de la fiecare, dar tot la New York se simte împlinită. Acolo oamenii își poartă personalitatea, nu doar hainele.
Ingredientul necesar când prezinți un outfit? Umorul, desigur.
Partenerii noștri