- Conceptul de pădure verticală a fost introdus de Stefano Boeri la Milano.
- Locuințele cu multă vegetație reduc cu 40% anxietatea și depresia celor din zonă
- Boeri are în lucru Forest City în China cu 30.000 de locuitori, care generează propria energie.
Dintr-un motiv sau altul, suntem fascinați de clădirile din sticlă, beton și oțel, deși sunt nocive atât pentru mediu, cât și pentru starea noastră de spirit. Există, însă un nou trend în arhitectură, cel al pădurilor verticale.
Advertisment
Mai multe clădiri din întreaga lume au fost construite pe baza acestui principiu, care de fapt este unul simplu: să plantăm copaci pe fiecare etaj.
Aceste păduri verticale sunt într-adevăr frumoase, dar au și alt avantaj?
Au multe alte avantaje, pe lângă faptul că consumă dioxidul de carbon din aer, îl și răcesc. Aceste clădiri din beton și oțel sunt foarte spectaculoase, dar reflectă lumina solară și emit foarte multă căldură, mai ales în zonele în care acest lucru este o problemă și mai ales în condițiile încălzirii globale.
Deci ar fi nevoie de o arhitectură care răcește mediul înconjurător urban și oferă oamenilor condiții mult mai agreabile de mediu. De altfel, un studiu din Marea Britanie, efectuat timp de 10 ani, a relevat că anxietatea și depresia persoanelor care au vegetație, au plante în casă, se reduc cu 40%. Deci și acesta este un factor important pentru ca aceste arhitecturi cu păduri verticale să fie realizate în orașe.
Persoana responsabilă pentru pădurile verticale este arhitectul italian Stefano Boeri. În 2007, el a construit două imobile destul de înalte în nordul orașului Milano, într-o zonă industrială, și a încercat să vadă cum influențează acest lucru mediul. Toate calculele sale au fost confirmate în ideea că aerul din zonă a devenit mult mai plăcut, plantele plantate aici, pe balcoanele acestor imobile, au răcit considerabil și au făcut aerul mai respirabil.
De altfel, în toată lumea, această concepție de arhitectură s-a răspândit. În Olanda este cea mai pregnantă, dar și în Africa, la Cairo, se pare că va fi implementat un astfel de proiect la sfârșitul acestui an.
Sunt chiar atât de perfecte aceste clădiri?
Sunt perfecte dacă sunt locuite, pentru că există un proiect dezvoltat în China, unde peste 800 de apartamente au fost construite pe baza acestui concept de pădure verticală, dar foarte puțini oameni s-au mutat concret în aceste apartamente deja achiziționate, deja cumpărate. La ce duce acest lucru? Duce, nu în ultimul rând, la apariția țânțarilor.
Dacă aceste plante aplicate aici, pe balcoanele acestor clădiri, nu sunt întreținute, nu sunt tăiate acolo unde trebuie, atunci pot apărea fenomene destul de negative și pot duce, până la urmă, la niște situații contrare celor scontate. Ba da, așa arată foarte bine.
Partenerii noștri